Sub îndemnul “Hai la doctor. Împreună învingem Hepatita!”, duminică, 12 decembrie 2021, în intervalul 09.00-20.00, în comuna Vadu Moldovei se va desfășura o acțiune de testare gratuită pentru hepatitele B și C.
Acțiunea are loc la Primăria Comunei Vadu Moldovei, în cadrul unui program regional integrat de prevenire, depistare precoce, diagnosticare și direcționare către tratament a pacienților cu boli hepatice. Se pot testa toate persoanele care doresc să facă acest lucru, dacă au împlinit vârsta de 18 ani. Organizatorii au anunțat că pot participa la testare și persoane din alte localități.
Primăria se implică în organizarea acțiunei de testare, venind cu o ofertă de nerefuzat pentru oamenii din comuna Vadu Moldovei.
Mesajul primarului Bogdan Amariei este clar:
“Hai duminică la primărie! Împușcă doi iepuri dintr-o lovitură! Vino de dimineață începând cu ora 9 la testare pentru depistarea virusurilor hepatice iar de la amiază la Piața Volantă din curtea primăriei.
La final servim un vin fiert lângă o saramură de pește ascultând și participând la repetiții pentru obiceiul de an nou. ( repetiții căprițe și urs ).
Nu rata ocazia! Sănătatea pe primul loc, apoi buna dispoziție!”
Importanța screening-ului hepatitelor virale
Este important ca toți pacienții infectați cu virusul hepatitei virale B sau C să știe de această problemă și să fie luate toate măsurile terapeutice necesare. Diagnosticul însă nu poate aștepta apariția simptomelor.
Marea majoritate a celor infectați nu au niciun simptom sau au manifestări nespecifice minore (ex. astenie) nebăgate în seamă de către aceștia. Deci, nu ne putem baza ca o persoană infectată va fi fortată de simptomele bolii să se prezinte la medic. Când acest lucru se intamplă, adică pacientul este nevoit din cauza bolii să se prezinte la medic (apariția icterului, ascitei, hemoragiei digestive variceale, encefalopatiei hepatice) afecțiunea produsă de infecția virală cronică este avansată, de cele mai multe ori în stadiul de ciroză hepatică decompensată, când intervenția terapeutică are rezultate neglijabile. (sursa: https://livero2-est.umfiasi.ro/ghiduri.html)
Universitatea de Medicină și Farmacie, Grigore. T. Popa din Iași, împreună cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon Iași și Asociația Română Anti-Sida (ARAS) s-au unit într-un efort comun pentru a duce la bun sfârșit un proiect care are ca obiectiv general furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C din regiunile de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est.
