Home ACTUALITATERegional Incendiu în Fântâna Mare din cauza arderii necontrolate a vegetației uscate  

Incendiu în Fântâna Mare din cauza arderii necontrolate a vegetației uscate  

by Fălticeni Online
0 comment

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava le recomandă cetățenilor să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată și miriște deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața cetățenilor.

Un exemplu relevant în acest sens este incendiul care s-a produs pe raza localității Fântâna Mare,  unde anexa unei gospodării a fost distrusă pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, a fost jarul sau scânteile, provenite de la un foc deschis în spații deschise, pentru igienizare.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii cu trei autospeciale de stingere.

În cazul incendiilor de vegetație uscată și a arderii resturilor vegetale, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii. În condiții de vânt puternic, astfel de situații pot deveni delicate mai ales dacă în zona focarelor se află locuințe.

Măsuri specifice de prevenire a incendiilor provocate în urma arderii vegetației uscate

– nu utilizaţi focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timpul nopţii şi pe timp de vânt;  – – nu utilizaţi focul deschis la distanţe mai mici de 100 de metri faţă de construcţii, materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de furaje, pădure etc);

– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile efectuaţi-o în locuri special amenajate (gropi ş.a.);

– interesaţi-vă la Primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;

– arderea miriştilor, a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale efectuaţi-o numai pe baza permisului de lucru cu foc, după ce a fost informat în prealabil Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei;

– asiguraţi supravegherea permanentă a arderii şi stingeţi jarul după încetarea acesteia;

– educaţi şi supravegheaţi copiii în vederea interzicerii jocului cu focul.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705