LIGA 3: ȘOMUZ FĂLTICENI - CSM PAȘCANI (30 aprilie /ora 17.00) VEZI LIVE !
16 mai 2022

Recensământ: Informații utile pentru efectuarea autorecenzării

PASUL 1: Completarea formularului de preînregistrare

În acest formular completăm CNP-urile tuturor membrilor gospodăriei (inclusiv copiii minori) și adresa de reședință obisnuită, care poate coincide sau nu cu adresa din buletin.

Prin „gospodărie”, înțelegem un grup de persoane (minimum una) care locuiesc împreună într-o locuință și care se gospodăresc în comun, în sensul în care contribuie împreună la aprovizionarea și la consumul de alimente și de alte bunuri esențiale traiului. Deși nu constituie o regulă, de cele mai multe ori, între aceste persoane există grade de rudenie.

Prin „reședință obișnuită” ne referim la locul în care o persoană locuiește (sau și-a manifestat intenția de a locui) în mod normal, independent de absențele temporare, pe parcursul unei perioade neîntrerupte de cel puțin 12 luni anterior datei de referință (1 decembrie 2021).

Așadar, nu stabilirea calității de proprietar este de interes în cazul locuințelor, ci reședința obișnuită (cea la care se locuiește cel mai mult timp în decursul unui an). Aceasta poate să coincidă sau nu cu domiciliul din acte.

Dacă deținem locuințe secundare neocupate, le putem adăuga fără probleme, în cadrul rubricii cu același nume. În cazul locuințelor secundare neocupate lăsate moștenire, dar pentru care nu există încă o succesiune, acestea vor fi înregistrate de către moștenitori. Dacă aceste locuințe sunt ocupate de către alte persoane (chiriași, rude, prieteni, cunoscuți sau oricare altele), sarcina recenzării le revine acestora din urmă, deoarece acea locuință poate reprezenta pentru persoanele respective reședința obișnuită (așa cum a fost definită anterior).

Este de notat faptul că studenții care erau cazați la data de 1 decembrie 2021 în altă localitate decât cea a reședinței obișnuite (inclusiv într-un cămin studențesc) trebuie să se înregistreze separat la adresa unde locuiesc în cursul anului universitar.

În cazul persoanelor plecate în străinătate, trebuie reținut că RPL2021 măsoară doar populația rezidentă, deci doar acei cetățeni care se află (sau intenționează să rămână) pe teritoriul țării pentru o perioadă mai lungă de 12 luni față de momentul de referință (ora 00:00 a datei de 1 decembrie 2021). Astfel, dacă avem stabilită reședința obișnuită în afara hotarelor țării de mai mult de 12 luni față de momentul de referință 1 decembrie 2021 sau avem intenția de a rămâne în continuare, atunci facem parte din populația rezidentă a acelui stat și vom fi luați în calcul în măsurătorile statistice de acolo pentru a evita dubla recenzare.

PASUL 2: Chestionarul de autorecenzare

După finalizarea formularului de preînregistrare vom primi pe e-mail un link către chestionarele de recensământ, câte unul pentru fiecare CNP înscris anterior.

Capul gospodăriei (numit și „persoana de referință”) primește chestionarul ce cuprinde „Secțiunea pentru recenzarea locuinței” și „Secțiunea pentru recenzarea persoanei”.

Ceilalți membri ai gospodăriei primesc câte un chestionar ce include doar „Secțiunea pentru recenzarea persoanei”, completând cu informații precum starea civilă, locul nașterii, domiciliul, cetățenia, etnia, limba maternă, religia, studiile absolvite și caracteristici economice (statut, ocupație și activitate economică).

Secțiunea pentru recenzarea locuinței conține întrebări legate de componența gospodăriei, lista membrilor gospodăriei, informații despre membrii gospodăriei și informații despre locuință. Toate întrebările se completează pe rând, până când toate secțiunile din stânga ecranului devin verzi.

În eventualitatea în care la finalul chestionarului apare mesajul că există un câmp necompletat, acesta nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare. Notificarea se referă la codul recenzorului ARA, pe care persoanele care se autorecenzează fără ajutorul recenzorului ARA nu trebuie să îl completeze.

După ce apăsăm butonul „Finalizare”, informațiile se transmit automat în baza de date a recensământului, unde intră într-un proces de validare a corectitudinii și completitudinii.

După un termen de maximum 7 (șapte) zile putem verifica dacă recenzarea a fost una validă, accesând din nou RecensamantRomania.ro. Dovada auto-recenzării nu se primește automat pe e-mail, ci se generează pe site-ul www.RecensamantRomania.ro, apăsând butonul „Verificarea autorecenzării”și completând CNP-ul în câmpul corespunzător.

Dacă autorecenzarea s-a efectuat cu succes, se generează și dovada pentru obținerea unei zile libere de la locul de muncă.

Dacă autorecenzarea nu s-a efectuat cu succes se generează un text care specifică că datele nu se regăsesc în baza de date a recensământului și trebuie reluată autorecenzarea prin completarea unui nou formular de preînregistrare. Când se reia auto-recenzarea și se compeltează un chestionar nou, cel vechi se șterge automat din baza de date. Dovada autorecenzării se generează pe rând pentru fiecare CNP.

Până pe data de 15 mai 2022, dacă aveți nevoie de ajutor în completarea chestionarului sau nu dispuneți de adresă de e-mail sau un dispozitiv cu conexiune la internet (PC/desktop/laptop/tabletă/telefon) pe care să faceți autorecenzarea, puteți apela cu încredere la ajutorul recenzorilor pentru autorecenzarea asistată (ARA), specialiști instruiți să vă acorde sprijin în locuri amenajate, a căror listă se găsește pe ro/Autorecenzarea-Asistata-2.

De notat este faptul că puteți beneficia de o zi liberă chiar dacă vă recenzați cu sprijinul unui recenzor ARA.