Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

În cadrul proiectului Pedale salvatoare, derulat de Asociaţia pastel şi Carrefour, 31 de cadre medicale (femei) de la Spitalul Municipal Fălticeni vor primi biciclete care să le ajute să ajungă mai uşor la locul de muncă.

Bicicletele vor fi predate beneficiarelor cu ocazia unui eveniment care va fi organizat marţi, 19 aprilie 2022, la Spitalul Municipal Fălticeni.

„Vrem să ușurăm accesul la locul de muncă dăruind o bicicletă pentru 31 de cadre medicale de sex feminin care trec peste obstacole mari pentru a ajunge în spitalul unde salvează oameni. Vrem să le luăm această corvoadă administrativă pentru a le face naveta mai ușoară dinspre locuințele lor din cartiere mărginașe spre spitalul unde activează.

Pentru a duce totul la bun sfârșit, beneficiem de sprijinul companiei Carrefour România, care susține întregul proiect și va dona bicicletele angajatelor Spitalului Municipal.

Acest parteneriat ne onorează și ne bucurăm că retailerul a dedicat resurse importante pentru ca această faptă bună să devină realitate. Bicicletele vor fi donate în cadrul unui eveniment chiar înainte de sărbătorile pascale”, precezează organizatorii proiectului

La eveniment vor participa: Andreea Oprea – Director Executiv Asociația pastel, Julien Munch – CEO Carrefour Romania, Alina Gamauf, HR, CSR & Corporate Affairs – Membru în Comitetul Executiv Carrefour România, Vlad Morariu – managerul Spitalului Municipal Fălticeni, Cătălin Coman – primarul Municipiului Fălticeni.

About Author

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura