Pe data de 20 mai 2022, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Evenimentul se va desfășura în 76 de locații din România.
AJOFM Suceava organizează Bursa locurilor de muncă în următoarele locații: municipiul Suceava (la Iulius Mall Suceava, parter zona centrală, începând cu ora 10.00), Fălticeni (la sediul Punctului de lucru de pe strada Matei Millo – de la ora 09.00), Casa Germană din Rădăuți (ora 09.00) și la Casa Culturii din Gura Humorului (ora 10.00).
Bursa locurilor de muncă se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să se angajeze sau să își schimbe locul de muncă, după caz. Angajatorii pot interacționa direct cu solicitanții de locuri de muncă.
Numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenţii economici precum şi alte detalii, vor fi publicate în timp util pe site-urile agenţiilor județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă- București, precum şi pe site-ul http://www.anofm.ro.
În spațiul bursei, alături de angajatorii interesați în recrutare de personal, vor fi organizate standuri de suport pentru persoanele cu diferite vulnerabilități de inserție pe piața muncii: tineri NEETs, viitori absolvenți ai promoției 2022, persoane cu dizabilități, refugiați din Ucraina sau din alte state terțe.
De asemenea, cei interesați se vor putea înscrie la cursuri de formare profesională, vor putea solicita consiliere pentru căutarea unui loc de muncă în Spațiul Economic European prin rețeaua Serviciilor Publice de Ocupare europene EURES, sau vor primi informații cu privire la antreprenoriatul social local și noutățile legislative din economia socială.
Situația șomajului în zona Fălticeni
La sfârșitul lunii aprilie, în bazele de date ale AJOFM Suceava erau înregistrați 1850 de șomeri din zona Fălticeni.
Șomajul în rândul femeilor – 800 persoane.
Doar 338 de șomeri beneficiază de indemnizația de șomaj.