Consiliul Județean Suceava și-a completat echipa de conducere.
În această dimineață s-a desfășurat o ședință a Consiliului Județean Suceava, în cadrul căreia a avut loc votul pentru alegerea celui de-al doilea vicepreședinte al instituției.
Postul a rămas vacant după ce fostul vicepreședinte, Cristinel Crețu, și-a dat demisia în urma problemelor cu legea, fiind acuzat de luare de mită.
Consilierii județeni au avut de ales dintre cei doi colegi propuși: Vasile Tofan și Cristian Macsim.
Fostul primar al Fălticeniului, Vasile Tofan, a primit cele mai multe voturi.
Imediat după votului aleșilor județeni, Vasile Tofan a declarat:
“Nu pot să nu fiu recunoscător colegilor care mi-au dat votul astăzi (…) Singura promisiune pe care pot să v-o fac este următoarea: am să încerc să-mi fac cât mai bine treaba, ca domniile voastre să fiți cât mai puțin nemulțumiți că mi-ați dat votul astăzi. Bine ar fi, să fie bine!”