În perioada 24 – 26 mai 2022, Statul Major al Forțelor Aeriene desfășoară o campanie de promovare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene în garnizoanele Suceava, Piatra Neamț și Bacău.
Prima activitate de promovare s-a desfăşurat în judeţul Suceava, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava, între orele 10.00 – 12.00.
Vor urma activităţi similare în cursul zilelor de 25 mai, între orele 12.00-14.00, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, şi 26 mai, între orele 12.00-14.00, la Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” din Bacău.
La sfârșitul fiecărei activități, în funcție de condițiile meteorologice, aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române vor survola locațiile.
În jurul orei 12.00, o aeronavă a zburat la joasă înălţime deasupra municipiului Fălticeni, stârnind curiozitate şi totodată nelinişte, dată fiind situaţia din Ucraina.
În cadrul întrunirilor, desfășurate cu sprijinul centrelor militare județene, atât elevii de liceu, cât și persoanele interesate de o carieră militară, vor afla detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație, dar și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecționați și a urma cursurile acestor instituții militare de învățământ superior și postliceal.
Totodată, sunt prezentate aspecte legate de cariera piloților și a militarilor Forțelor Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene și de la subunitățile de radiolocație ai Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare și Avertizare Timpurie prin Radiolocație.
Da, bravo. Zburati cu avioane de cad singure deasupra zonelor locuite. Idiotii naibii.