Pe 15 iunie 1835 s-a născut, la Fălticeni, Sofia Cocea, recunoscută ca prima femeie gazetar din România.
Tatăl, Ioan, originar din Vaslui, a fost arendaşul apoi proprietarul moşiei Dumbrăviţa, iar mama, Maria, fiica comisului Mavriki din Fălticeni.
Şi-a început învățătura într-un pension din Iași, a continuat-o la Târgu-Neamț și o termină la Școala Centrală din Iași. Se căsătorește cu profesorul Iorgu Chrisoscoleu.
La Fălticeni a întemeiat și a condus un pensionat de fete cu internat, acesta fiind una din primele școli de acest fel din țară.
Pe tărâmul gazetăriei s-a remarcat prin talent, curaj şi ambţie, scriind despre politica externă, unitatea și libertatea națională, învăţământ, împroprietărirea țăranilor și democratizarea vieții politico-sociale, despre biserică.
A semnat în principalele gazete din Iaşi şi Bucureşti. Articolele sale au fost adunate într-un volum apărut în 1862, la București, la Imprimeria Naţională, intitulat “Operele doamnei Chrisoscoleu născută Coce precedate de viața autoarei”.
S-a stins din viaţă, la numai 22 de ani, în toamna anului 1861, la Vaslui.
Vă prezentăm articolul publicat de Sofia Cocea în ziarul “Steaua Dunării”, în care relatează cum a fost trăit la Fălticeni momentul istoric al înfăptuirii Unirii Principatelor.
Marţi, la 27 ianuarie, se adunară toţi fălticinenii la biserica numită Adormirea; acolo sta boierimea, neguţătorimea, geandarmeria şi un popor numeros; însă ceea ce desfăta mai mult ochii, era aspectul şcolarilor, decoraţi toţi cu culorile Unirei: patru dintre ei, purtând costumul naţional, ţineau un frumos steag tricolor, pe lângă care se grupa toată această tinerime, plină de viaţă şi de speranţă.
După Te-Deum, ieşind din biserică în mijlocul veselor strigări ale poporului, merseră cu toţii la locuinţa Administratorului, în casele domnului A. Forăscu. D-l Milo (administratorul), transportat de bucurie, vorbi astfel: „D-zeu a încoronat astăzi dorinţa Românilor! Iată, fraţii de peste Milcov au împlinit aceea ce noi am început. Alexandru Ioan I s-a proclamat Domn şi al Valahiei. Să serbăm dară astăzi Unirea ţărilor noastre surori, Unirea aceea atât de dorită. Să serbăm reînvierea naţiunei române. Să serbăm această măreaţă zi. Piară dintre noi intrigile, patimile, discordia, ca cu toţii strânşi împrejurul tronului, să iubim pe Prinţul nostru şi să nu avem nimic mai scump decât patria şi fericirea ei”.
După aceasta, neguţătorii prezentând pâinea şi sarea, Preşedintele Municipalităţii rosti felicitări din partea cetăţenilor. Apoi profesorul ţinu un cuvânt şi, luând steagul din mânile şcolarilor, îl închină Administratorului, care primindu-l strigă: „Români, acesta este steagul mărirei noastre! Înălţaţi-l, ţineţi-l totdeauna sus, fiţi totdeauna credincioşi lui şi siliţi-vă a vă face demni de viitorul deschis României prin curajul şi patriotismul deputaţilor!”
Pe urmă Protopopul rosti iarăşi un cuvânt din partea clerului, şi în fine din partea tribunalului D-l Nicu Gane depuind felicitările sale, încheie zicând: „Serbarea aceasta este atâta de solemnelă, bucuria inimilor noastre este atâta de mare, încât expresiunile ne lipsesc şi nu o putem arăta prin cuvinte. Sentimentele ce ne au cuprins astăzi sunt mai presus de tot ce s-a zis, mai presus de tot ce aşi putea zice”.
Subadministratorul ocolului se înfăţişă atunci cu 20 de tineri îmbrăcaţi româneşte: odată o horă mare se încinse în curte, horă frumoasă, în care boierul juca alăturea cu ţăranul şi neguţătorul, armaţi de acelaşi joc, ne mai gândind alta în acele momente decât că toţi sunt Români, toţi deopotrivă chemaţi la banchetul cel mare al naţiunei. Poporul, esaltat astă dată, nu de rachiu, ci de bucurie şi fericire, juca hora unirei pe toate uliţele.
Seara luminaţia a fost mai frumoasă decât în serile precedente; mai multe transparente, pe care se vedeau iniţialele A. I. încungiurate de ghirlande şi deasupra lor doi îngeri ţinând o coroană. Pe unele era scris: Virtutea a triumfat. Pe altele: Onoarea este a deputaţilor români. Jidovii au luminat asemenea havra lor foarte frumos. Muzica locului se lasă poporului şi o altă muzică adusă din Botoşani se întrebuinţă pentru bal. Salonul era împodobit cu materii tricolore şi cu cununi verzi; în fund un buchet de brazi în mijlocul căruia străluceau literele A. I.
Pregătirile au fost foarte bune şi balul foarte vesel, cu toate că unele dame lipseau, cu toate că unele persoane din cele deprinse a crede că numele face nobleţea, căutau oarecum a trage linie între dânsele şi între lumea ce se afla acolo. Unele figuri exprimau mai mult indiferenţa decât plăcerea; dar mă grăbesc a spune că acestea erau în mic număr, şi entusiasmul celorlalţi dovedeşte că Folticenii ştiu a se bucura cel puţin împreună cu naţiunea, dacă n-au ştiut a lucra pentru dânsa.
La masă se reînoiră urările şi voioasele strigări: „Vivat Unirea! Vivat Prinţul nostru! Vivat Principesa! Vivat deputaţii! Vivat Panu, Kogălniceanu, Roseti, Brătianu! Vivat deputaţii de peste Milcov!” După bal, tinerii însoţiţi de muzică, cântând hora, se preumblară pe uliţi până la ziuă; ei salutară ivirea aurorei strigând încă odată: „Vivat Unirea!” Astfel se termină aici marea solemnitate, pompoasa serbare a Unirii Principatelor. Astfel s-a celebrat această zi frumoasă şi unică în istoria noastră. Horă la început, horă la finit! Nici un joc n-are românul mai drag decât hora, emblema Unirei şi a Frăţiei.
