Cerul l-a fascinat întotdeauna pe om, atât în nopțile superbe de vară când bolta i se arăta doldora de stele, cât și cu norii albi pufoși, ori cu un superb curcubeu după o ploaie binefăcătoare. În mintea omului simplu de la țară s-au născut fel și fel de superstiții legate de cer, stele și planete, apoi, încet-încet el a început să-l observe, să-l descifreze, să interpreteze semnele meteorologice, dar și să descopere semne de ghidaj în călătoriile lungi.
De aici și până la stabilirea punctelor cardinale, de aici și până la interpretarea semnelor zodiacale, a fost doar o chestiune de timp. Minți luminate au înțeles că dincolo de cerul văzut există un cer nevăzut numit Univers.
Ne întoarcem pe pământ. Ne întoarcem acasă, la Fălticeni. Un loc încărcat de istorie este Gara din Fălticeni. În clădirile care o înconjurau au locuit oameni care au făcut cinste orașului nostru. Vreau să vorbim astăzi despre șeful de gară Șiadbei. Pe el l-a binecuvântat Dumnezeu cu doi fii, ambii ajunși oameni mari: Ioan se face profesor, ajunge conferențiar la Facultatea de Litere și Filozofie din București, iar Vintilă, primul născut (n. 1898 la Huși), astronom.
Vintilă Șiadbei, deși puțin cunoscut de noi, a fost o personalitate marcantă a științei naționale și internaționale. Datorită pregătirii sale meticuloase și datorită cunoștințelor sale solide și-a exercitat stagiatura ca astronom la Observatorul din Paris. Întors în țară, își susține teza de doctorat în astronomie la Universitatea din București (1939).
Studiind eclipsele, stelele, nebuloasele, mișcarea meteorilor cu orbitele lor, Vintilă Șiadbei urcă tot mai sus în ierarhia oamenilor de știință, fiind propus ca membru al Comitetului Național de Astronomie, membru al Comitetului Internațional de bibliografie astronomică din Belgia, membru al Uniunii Astronomice Internaționale din Olanda, membru al Astronomischer Verein din Viena și membru al Astronomische Gesellschaft din Leipzig.[1]
Un alt nume, de data aceasta foarte familiar fiindu-ne, este cel al lui Doru Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în cosmos (1981). La bază fiind inginer și pilot, și-a desăvârșit studiile devenind general, apoi ocupă funcția de director al Agenției Spațiale Române. Totuși, care este legătura sa cu Fălticeni? Ei bine, pe când era copil, vacanțele de vară și le petrecea la Fălticeni, la bunicii săi dinspre mamă, care locuiau într-o casă de pe strada Sucevei. Dumitru Prunariu povestește cu drag despre orașul nostru.[2]
Într-adins am lăsat la urmă povestea emoționantă a lui Mitu Zwibel, din păcate, o poveste tristă. Mitu Zwibel a fost fiul medicului evreu Jean Zwibel născut la Fălticeni, care a locuit pe Strada Mare, într-o casă construită în 1914, situată în vecinătatea casei lui Nicu Gane.
Mitu s-a născut infirm, copilăria și adolescența petrecânduși-le în scaunul rulant, având ca singuri tovarăși credincioși cărțile și stelele. Autoizolându-se de ochii curioși ai oamenilor, Mitu își petrecea nopțile studiind harta cerului pe terasa amenajată în spatele casei, cu ajutorul aparaturii astronomice pe care i-o cumpărase tatăl său. Făcând calcule matematice peste calcule matematice, studiind cărți de specialitate, Mitu descoperă o stea, deasupra Ursei Mari (Carul Mare), povestea sa asemănându-se cu cea a profesorului din filmul ,,Steaua fără nume’’ a lui Mihail Sebastian.
Din păcate, descoperirea i-a fost recunoscută de Observatorul astronomic din Copenhaga după moartea sa, Mitu murind la doar 27 de ani, pricinuind o durere de nedescris părinților săi. Mama sa, Florence, nu a supraviețuit durerii, fiind și ea înmormântată în cimitirul evreiesc din Fălticeni. Jean Zwibel, medic primar al orașului, donează toată biblioteca de astronomie ce aparținuse fiului său, Muzeului Fălticenilor. Din jurnalul lui Mitu: ,,Nopțile, nopțile sunt ale mele. Am adormit în fața lunetei privind înălțimile celeste. Trebuie să-mi fac ordine în vise pentru că am de cercetat cu de-amănuntul lumile galactice!’’[3]
Iată, dragi prieteni, că orașul Fălticeni s-a născut sub o stea norocoasă prin oamenii valoroși care s-au născut și au învățat aici!
[1] Dimitriu, Eugen, Orașul muzelor, Ed. Bucovina istorică, Suceava, 2002, p. 98.
[2] Dimitriu, Eugen, Orașul muzelor, Ed. Bucovina istorică, Suceava, 2002, p. 120.
[3] Gafencu, Mioara, Foșnet desfrunzit, Editura StudIS, Iași, 2014.