12:00 – Teatrul “Tudor Vianu” – Giurgiu: Spectacolul “Alexander T Lupul şi cele trei purceluşe”. Regia: Ana-Maria Fasolă. (Locație: Centrul Cultural “Gr. V. Birlic”).
18:30 – Teatrul din Stejar – Iaşi: Spectacolul „Look left, look right”. Regia: Vlad Wolf. (Locație: Centrul Cultural “Gr. V. Birlic”).
20:30 – „Broasca ţestoasă şi alte povestiri pe note” – Recital Radu Gheorghe. (Locație: Scena din curtea interioară a Colegiului “Vasile Lovinescu”).
Asociatia Falticeni Cultural vă invită sâmbătă, 27 august 2022, ora 12.00, la spectacolul pentru copii ”Alexander T Lupul și cele 3 purcelușe”.
Adaptare scrisă de Ana-Maria Fasolă după povestea lui James Orchard Halliwell-Phillipps.
Regia: Ana-Maria Fasolă
Spectacolul oferă o nouă perspectivă asupra clasicei povești a celor trei purceluși scrisă de James Orchard Halliwell-Phillipps. Textului îi aparține Anei-Maria Fasolă și spune povestea purcelușelor Nif-Nif, Nuf-Nuf și Naf-Naf care își construiesc câte o căsuță pentru a locui la iarnă. Din păcate, Lupul cel rău și fioros distruge căsuțele primelor două purcelușe. Dar oare chiar așa să fie? Aceasta să fie adevărata față a poveștii? Poate Lupul are varianta sa…
„Este mai mult decât un spectacol pentru copii, e un spectacol despre valori umane și morale pe care sper să le deprindă publicul mic și mare.
Este clasica poveste a celor trei purcelușe, pe care toată lumea o cunoaște, dar prezentată dintr-o altă perspectivă. Pentru că nimeni nu a mai avut timp sau nu a fost interesat să vadă și mai departe, cunoaștem doar o latură a poveștii, însă dacă o întoarcem pe mai multe părți, s-ar putea să descoperim mai multe lucruri, unele la care probabil nici nu ne-am fi așteptat.
Eu îi invit pe cei mici și pe cei mari să afle împreună povestea Lupului din clasica narațiune a cei trei purceluși, să ne bucurăm, să cântăm și poate să plecăm acasă cu o altă perspectivă asupra unor lucruri, cu mai multă înțelegere și răbdare pentru cei din jur!” – a declarat Ana-Maria Fasolă, regizoarea spectacolului.
“Îmi privesc colegii cu admirație văzând câte pot și câtă determinare au. Acest spectacol este gândit, simțit, scris de o actriță și jucat de actorii trupei noastre. Muzica este a noastră și ea și întregește perfect acest spectacol. Invit la teatru copiii și părinții deopotrivă pentru a fi martorii rezultatului final! O poveste pe care (ca multe altele de altfel) credem că o știm, dar mintea iscusită a Anei-Maria Fasolă ne demonstrează că doar dacă îți dorești cu adevărat să afli vei putea spune că știi.” – Oana-Maria Dragne, manager Teatrul Tudor Vianu
Scenografie: Mădălina Mihai
Distribuție: Irina Sibef, Diana Iorgu, Irina Tocănel, Vlad Bînzoiu, Bogdan Ujeniuc .
Muzică: Zero Entertainment (Oana-Maria Dragne și Șerban Chițu)
Teatrul Tudor Vianu, Giurgiu
Spectacolul are loc la Centrul Cultural Birlic din Fălticeni, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru tineret GR. V. Birlic organizat de Asociatia Falticeni Cultural.

Spectacolul de teatru Look Left. Look Right al Teatrului din Stejar din Iasi.
Sambata, 27 august 2022, ora 18.30.
Ne place să credem că avem dreptate, ne place să câştigăm mici bătălii şi să lăsăm egoismul să ne sufoce.
Cum ajung oamenii să creadă în propriile lor minciuni şi să le placă? Noi, adulţii, ne construim propria bulă de fericire, până când ce e în afara noastră doar există, nu ne mai afectează.
De la copilul abandonat, la adolescentul rebel şi până la tineri îndrăgostiţi, toţi avem poveşti; prezentate în şase momente despre cum liberul arbitru ne-a adus în acest prezent, trecutul nu
mai are valoare, iar important e ce vom face de acum înainte.
Alege să fii atent!
După texte de Neil La Bute, traducerea Monica Anastase
Regia: Vlad Volf
Asistenţă de regie: Ana Constantinescu
Scenografie: Titus Ivan
Cu:
Anamaria Rusu
Ştefi Sandu
Theodor Ivan
Ovidiu Ivan
Afiş: George Ivan
!! Spectacolul conţine scene cu limbaj licenţios şi nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.!!
Spectacolul va avea loc la Centrul Cultural Birlic din Fălticeni, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru tineret GR. V. Birlic organizat de Asociatia Falticeni Cultural.
Intrarea liberă.

Asociatia Falticeni Cultural vă invită la spectacolul:
BROASCA ȚESTOASĂ ȘI ALTE POVESTIRI PE NOTE
One Man Show cu Radu Gheorghe.
27 august, ora 20.30, Scena amenajata in curtea interioara a Colegiului Vasile Lovinescu din Falticeni.
Acesta este cel mai economic Show posibil, atât din punct de vedere financiar, cât şi artistic. Cu un singur actor, pe o scenă aproape goală, (un microfon, un reflector, un ecran si un proiector), poţi prezenta aproape în orice spațiu, o întreagă lume.
Iar lumea pe care o aduce cu sine actorul Radu Gheorghe este nemărginită.
Prin glumele și prin muzica sa, Radu Gheorghe transformă experienţele lui artistice în subiecte demne de a fi prezentate publicului spectator.
În acest show, noi toți vom reânvăța să râdem și să cântăm !
Radu Gheorghe nu va folosi pentru a ne fermeca, alte mijloace de
comunicare, decât cele de care dispunem cu toţii:
proza, poezia și muzica.
Bineânţeles aceastea, dublate de inteligenţă, inspiraţie, simţ al observaţiei, sinceritate, capacitate de concentrare, curaj şi nu în ultimul rând umor.
El va face ca o poveste aparent banală, să se transforme într-un act comic autentic si original și care sigur ne va conecta la sublim, dar și la realitate.
Ca de fiecare dată, show-ul lui Radu Gheorghe se va transforma și de data aceasta într-un act de terapie intensivă și colectivă prin râs !
Atenție !
Se improvizează, se cântă și se dansează !
Spectacolul are loc pe scena din curtea Colegiului Vasile Lovinescu din Fălticeni, în cadrul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru tineret GR. V. Birlic organizat de Asociatia Falticeni Cultural.
Intrarea este liberă!
