Despre Teodor Tatos dar şi despre cine a fost şi ce a însemnat familia Tatos
Pornind în căutarea boierilor care au făcut fala târgului de altădată, dăm peste familia Tatos.
Vestită încă din secolul al XIX-lea, şi-a legat profund destinul de cel Fălticenilor. Însă acest destin i-a fost tragic pentru că, deşi au adus strălucire oraşului natal şi ţării, au trebuit să îndure prigoana comunistă. După cel de-al doilea război mondial, membrii familiei Tatos au pierdut totul. Li s-au confiscat averile, ba chiar şi casele. Unii au fost târâţi prin închisori, alţii au murit în aziluri.
Însă trecerea lor pe aici a lăsat urme. Boierul Tatos, cu moşii la Hârtop, a fost deputat în Divanul ad-hoc. Copiii săi, Davidel, Iacob, Gabriel, Jenică şi Zinca au jucat un rol important în viaţa oraşului, numărându-se printre personalităţile urbei. Davidel Tatos, bancher, a fost prefect al Judeţului Baia, în 1913. Iacob Tatos a fost unul din cei mai buni medici români, chirurg cu studii la Viena.
Gabriel Tatos, şi el renumit chirurg, cu specializare la Paris, a lucrat ca medic şi şef de secţie la spitalul din Fălticeni până la sfârşitul zilelor sale. Ca o dovadă a aprecierii de care s-a bucurat, în 1938, la 11 ani de la moartea sa, concetăţenii şi autorităţile locale i-au ridicat un bust în curtea spitalului, operă a sculptorului Richard Hette.
Jenică Tatos, boier cu moşie la Şoldăneşti, avocat, a fost un om cult, animator al vieţii culturale şi, de două ori, primar al Fălticenilor. Zinca Tatos a fost funcţionară superioară la Universitatea din Cambridge.
Pe 28 ianuarie 1901 se naşte, la Fălticeni, Teodor Tatos, fiul bancherului Davidel Tatos, în casa de pe Strada Mare, nr. 282.
Face studii primare şi secundare în oraşul natal, la gimnaziul „Alecu Donici”, promoţia 1916. Pleacă la Iaşi, unde urmează cursurile Facultăţii de Drept. Devine avocat şi practică un timp avocatura. În 1919 pleacă la Lausanne, în Elveţia, unde urmează studii libere de pictură, însuşindu-şi tehnica acuarelei.
Artist sensibil, Teodor Tatos scrie şi un volum de nuvele sub titlul “O femeie şi o picătură de întuneric” (Tipografia “M. Saidman”, 1932).
După cel de-al Doilea Război Mondial, tatăl, Davidel, pierde averea, banca iar casele îi sunt naţionalizate. Fiul, Teodor, considerat chiabur, este arestat şi ispăşeşte o pedeapsă de 5 ani. Viitoarea soţie, Francisca Ida, de loc din Dumbrava, comuna Cornu Luncii, originară dintr-o familie de nemţi, este deportată în Siberia. La întoarcerea acasă se căsătoreşte cu Teodor Tatos. În anii de detenţie ai soţului este trimisă în domiciliu forţat la Târgu-Neamţ.
După toate aceste necazuri, Teodor şi Francisca Ida Tatos revin la Fălticeni, unde, ca să aibă din ce trăi, sunt nevoiţi să se angajeze muncitori necalificaţi la Combinatul forestier din localitate, la Secţia lăzi, bătând cuie în lădiţele de lemn pentru export, pe un salar de nimic. Plătesc chirie în propria casă. Locuiesc în bucătăria fostei lor case şi abia mult mai târziu li se dă o cameră.
Pentru a supravieţui, avocatul se apucă de pictură. Peisajul fălticenean devine o sursă inepuizabilă de inspiraţie, fiind numit, mai târziu, de criticul de artă Aurel Leon, ”poetul toamnelor despletite din fosta „Dumbravă minunată”, menestrel al nostalgiilor crepusculare”.
Acuarelele sale de un cald lirism datorat, în mare parte, cromaticii galben aurie, devin apreciate şi cumpărate. Începând cu anul 1961, participă la expoziţii de grup şi personale.
În ultimii ani de viaţă devine un însingurat, mângâiat doar de lumina dulce a acuarelelor.
La 11 ianuarie 1985 artistul se stinge şi este înmormântat la Botoşani.
Lucrări semnate de Teodor Tatos se află în colecţiile Muzeului „Ion Irimescu” Fălticeni, Muzeului Judeţean Suceava, a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, în colecţiile altor instituţii de cultură din judeţul Suceava şi în colecţii particulare din ţară şi străinătate.
Adriana Mihăilă
Foto – Un album al viselor frumoase, Eugen Dimitriu, 2009
