Home ACTUALITATERegional Incendiu cu pagube importante la o secție de mobilă din comuna Vadu Moldovei

Incendiu cu pagube importante la o secție de mobilă din comuna Vadu Moldovei

by Fălticeni Online
0 comment

Forțe importante de intervenție au fost mobilizate în noaptea de sâmbătă spre duminică în satul Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei.

Un incendiu puternic a afectat o secție de producție a mobilei, iar pagubele produse sunt foarte mari.

Incendiul a fost anunțat după miezul nopții, la ora 00.21 (ora apelului la numărul unic de urgență 112).

Au ajuns la fața locului militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Vadu Moldovei, Bogdănești și Cornu Luncii.

S-a intervenit cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea  incendiului izbucnit la o clădire administrativă a agentului economic. 

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperișul construcției, cu pericol de propagare la o casă de locuit.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:30.

Au ars astereala din lemn și acoperișul din azbociment pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Au mai ars obiecte de mobilier, diverse utilaje și alte bunuri materiale. S-au degradat pereții construcției, tavane, pardoseală și altele.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum necurățat.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul clădirii administrative și o casă de locuit aflată în imediata apropiere (la doar 5 metri distanță), cu bunurile aferente.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705