Home ACTUALITATERegional Un autotren încărcat cu butelii de voiaj s-a răsturnat în comuna Vadu Moldovei blocând traficul rutier pe DN2

Un autotren încărcat cu butelii de voiaj s-a răsturnat în comuna Vadu Moldovei blocând traficul rutier pe DN2

by Fălticeni Online
0 comment

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române  pe DN2 Roman-Suceava, la kilometrul 393+500 de metri, la ieșire din localitatea Roșiori, într-o curbă, un autotren s-a răsturnat pe partea carosabilă, blocând ambele sensuri de deplasare.

Evenimentul s-a produs în această dimineaţă, după ora 10. Autovehiculul de mare tonaj, înmatriculat în Ucraina, se deplasa pe direcţia Roman – Fălticeni. Accidentul s-a produs în condițiile unui carosabil umed, fără zăpadă.

Se estimează reluarea normală a traficului rutier la ora 14:00.

La faţa locului au intervin pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava a anunţat că autotrenul este încărcat cu butelii de voiaj (goale). Conducătorul autotrenului nu necesită îngrijiri medicale. Se lucrează pentru scoaterea auteviculului în afara carosabilului.

După producerea accidentului au fost semnalate scurgeri de combustibil pe carosabil din rezervorul capului tractor. Riscul producerii unei explozii a fost îndepărtat.

Paricipanţilor la trafic li se recomandă folosirea rutelor alternative, respectiv DN 15C Târgu Neamț – Boroaia – Praxia-Dumbrăvița.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705