#150 Început de martie, momentul acela când filele calendarului dezvăluie emoția primăverii, a vieții, a culorii, emoția unui nou început. Un început care ne duce cu gândul la faptul că poveștile ce se-ncep a fi scrise odată cu prima sclipire caldă a soarelui, dăinuie pe vecie.
Într-un astfel de început de primăvară a luat naștere și povestea școlii nostre, Școala Gimnazială „Ion Irimescu”. Și ca orice istorie plamadită în debutul primaverii, și cea a școlii nostre, prin bogăția, frumusețea și ciclicitatea ei, tinde să devină unică, nemuritoare.
Să menții magia în povestea unei școli nu e un lucru ușor, însă totul este posibil atunci când oamenii care o slujesc sunt dascăli în adevăratul sens al cuvântului, sunt mângâietori de suflete și iubitori de cunoaștere.
Sunt 150 de ani de când, pe poarta acestei școli simbol din urbea noastră, au intrat deopotrivă, cu sufletele încărcate de emoție învățători, profesori și părinți. Sunt 150 de ani de când școala noastră dragă primește cu brațele deschise generații și generații de copii și le devine cu ușurință o a doua casă.
Cum s-o fi jucând copilul Sadoveanu în recreație, cum își visa elevul Băcescu viitorul sau cum zâmbea școlarul Ilisei la gândul vreunei cărți, doar draga noastră școală ne poate povesti. Și câte și mai câte ne poate spune despre oameni cu care întreaga suflare românească se mândrește.
Însă astăzi, după un secol și jumătate de trudă, îi dăm răgaz școlii “să-și tragă sufletul” și pentru câteva zeci de minute noi, copiii și dascălii de astăzi, am creionat o nouă pagină în povestea ce-și are începuturile în anul 1873.
La mulți ani, școală dragă! La mulți ani, dascăli dedicați care ați trudit sau trudiți încă între zidurile pline de istorie și performanță ale acestei scoli! La mulți ani, copii minunați ce zi de zi va străduiți sa fiți cea mai bună versiune a voastră! La mulți ani, dragi părinți, ce ați ales sa fiți membrii familiei noastre atunci când ați trecut pragul acestei scoli împreună cu copiii dumneavoastră!
Mulțumiri și recunoștință tuturor partenerilor noștri educaționali, Primăriei Fălticeni, Inspectoratului Școlar Suceava, tuturor școlilor gimnaziale, liceale și grădinițelor din Fălticeni care au ales astăzi să împărtășească alături de noi bucuria acestei aniversări.
Text preluat de pe pagina de Facebook a Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu”