Home Local Cum decurge prima zi de grevă generală în şcolile din Fălticeni

Cum decurge prima zi de grevă generală în şcolile din Fălticeni

by Fălticeni Online
0 comment

Începând de luni, 22 mai 2023, România se confruntă cu o grevă generală a profesorilor. Un eveniment major care are un impact semnificativ asupra sistemului de învățământ din țară. Greva a fost declanșată de nemulțumirile cadrelor didactice față de condițiile de muncă, salarizare și reformele educaționale propuse de guvern.

Pentru prima dată din 2005 încoace sindicatele din Învățământ declanșează o grevă generală în Educație.

Peste 150.000 de cadre didactice și angajați în școli, care au semnat pentru declanșarea acestui conflict de muncă, plus cei care au aderat apoi, vor întrerupe lucrurul pe perioadă nedeterminată, transmite EduPedu.ro.

La nivelul unităților de învățământ din municipiului Fălticeni și din comunele învecinate, peste 90 la sută dintre cadrele didactice sunt de acord cu declanșarea protestului.

Iată cum se prezenta situaţia în această dimineaţă, în municipiul Fălticeni, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu directorii unităţilor de învăţământ.

La Colegiul Naţional „Nicu Gane”  au venit la şcoală în jur de 80 de elevi. Nu s-au desfăşurat ore de curs, iar elevii au participat la diverse activităţi. Cu excepţia a şapte cadre didactice, ceilalţi profesori sunt în grevă.

Și la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” profesorii care nu sunt in grevă desfășoară cu elevii prezenti la școală activități extrașcolare.

La Colegiul „Vasile Lovinescu” nu sunt elevi prezenți în școală. În situația în care elevii vor fi prezenți, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu sunt în grevă.

Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio” funcționează cu toate efectivele de preșcolari în regim normal, marea majoritate a personalului nefiind în grevă (doar 2 salariați). În schimb, GPP Licurici și GPP Dumbrava Minunată sunt în grevă (nu sunt copii prezenţu în aceste unități).

Părinţii elevilor de la Scoala Gimnazială „Al. I. Cuza” au fost informaţi despre declanşarea grevei generale pe perioadă nelimitată. Nu sunt prezenţi copii în școală.

Elevii nu sunt prezenţi nici la Şcoala Gimnazială „Ion Irimescu”. Conducerea şcolii ne-a informat că profesorii sunt prezenți. Un cadru didactic care nu a aderat la grevă şi-a desfăşurat orele online.

Doar profesorii sunt prezenţi şi la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” dar şi la Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea”.   

Principalele revendicări ale sindicatelor pentru greva generală 2023 sunt:

Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;

Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației

Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;

Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;

Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);

Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;

Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

You may also like

Lasă un răspuns

[script_86]

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705