Într-o atmosferă de bucurie și spiritualitate, comunitatea din Rădășeni a celebrat, în data de 25 noiembrie, Hramul de Toamnă al Bisericii „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina”. Sfântă Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți,  slujitori ai bisericii, cum ar fi părintele protoiereu Adrian Dulgheriu, arhimandritul Gabriel Gaman – starețul mănăstirii Râșca, arhimandrit Ștefan Gușă – starețul Mănăstirii Vadul Negrilesei, precum și de preotul consilier, arhidiacon Vasile Demciuc.

Evenimentul a adunat credincioși din întreaga comunitate și din localitățile învecinate, marcând cei 41  de existență ai sfântului lăcaș. Soborul de preoți a fost completat de preoți din Fălticeni, Baia, Mălini, Râșca, Rădășeni, Dolhasca, Ciumârna și Iași.

În cuvântul său, preotul Constantin-Georgian Rotar a exprimat recunoștința față de participanți și a subliniat importanța menținerii unui monument istoric. Mesajul său a evidențiat legătura strânsă a comunității cu tradiția și valorile ortodoxe, subliniind, totodată, frumusețea ortodoxiei și binecuvântarea de a fi parte a unui popor binecuvântat de Dumnezeu.

Sărbătoarea a adunat oficialități locale, precum primarul comunei Rădășeni, Neculai Perju, și viceprimarul municipiului Fălticeni, Constantin Bulaicon. Biserica este  una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Moldova și țară, construită între 1611 și 1622 de către Ștefan Tomșa.

Sub îndrumarea preotului Constantin Rotar, biserica a fost restaurată timp de 10 ani, readucându-se la starea inițială și evidențiindu-se elemente artistice precum pictura realizată în 1875 de trei călugări. Biserica „Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina” se remarcă și prin faptul că este una dintre puținele biserici din țară care îl are drept ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie.

Sărbătoarea a fost nu doar o ocazie de celebrare religioasă, ci și de a sărbători istoria și tradiția care au transformat biserica într-un simbol viu al comunității. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă creștină.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura