Actualul vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal Suceava, profesorul Iulian Darabă, și-a oficializat candidatura pentru funcția de președinte al organizației care coordonează activitatea fotbalistică la nivelul județului. Alegerea noii conduceri a AJF Suceava este programată pentru 23 august 2026.

Profesor la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni și consilier județean, Iulian Darabă face parte din conducerea AJF Suceava de opt ani, perioadă în care a exercitat două mandate consecutive în funcția de vicepreședinte. El consideră că experiența acumulată în această perioadă îi oferă perspectiva necesară pentru a prelua conducerea asociației.

Confirm oficial decizia de a candida pentru funcția de președinte al AJF Suceava la alegerile din 23 august. Cei opt ani petrecuți în conducerea asociației mi-au oferit o imagine clară asupra realităților din teren și asupra provocărilor cu care se confruntă cluburile din județ”, a transmis Iulian Darabă.

Potrivit acestuia, unul dintre obiectivele mandatului pe care îl propune este consolidarea relației dintre AJF Suceava și cluburile afiliate, printr-o colaborare bazată pe transparență, dialog și respect reciproc. În perioada următoare, candidatul intenționează să prezinte reprezentanților cluburilor programul său și proiectele pe care le consideră prioritare pentru dezvoltarea fotbalului județean.

Iulian Darabă apreciază că un avantaj în implementarea acestor proiecte îl poate reprezenta colaborarea cu administrația județeană, amintind că, în acest an, Consiliul Județean Suceava a alocat aproape 5,5 milioane de lei pentru finanțarea activităților sportive prin programul derulat în baza Legii nr. 350/2005.

Consider că relația foarte bună pe care o am cu actuala conducere a Consiliului Județean Suceava poate reprezenta un avantaj pentru fotbalul județean. Consiliul Județean a demonstrat o deschidere reală față de sport, iar numai în acest an a alocat, prin programul de finanțări nerambursabile, o sumă record de aproape 5,5 milioane de lei pentru susținerea activităților sportive. Sunt convins că, printr-o colaborare instituțională eficientă, putem crea mai multe oportunități de finanțare și dezvoltare pentru fotbalul din județ”, a declarat candidatul.

Conducerea AJF Suceava va fi aleasă în cadrul Adunării Generale programate pentru 23 august 2026, iar până atunci Iulian Darabă și-a anunțat intenția de a prezenta membrilor afiliați direcțiile pe care le propune pentru viitorul fotbalului sucevean.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura