Aflându-ne la început de iunie, ne dăm seama, după gradele din termometru, că Soarele mai bagă un braț de raze în sobă. Pentru a fi mai îngăduitor cu noi, încerc a-l îmbuna prin câteva rânduri pe care i le dedic.
În lumea satului de altădată se practicau multe obiceiuri legate de astrul zilei, cel dătător de lumină ocrotitoare și de căldură la timp, pentru coacerea holdelor. De aceea, Soarele era considerat a fi sfânt. Și noi, creștini ortodocși din tată în fiu, așezăm în casele noastre icoanele pe peretele de la răsărit, iar rugăciunile ni le rostim cu fața către răsărit: țăranii se rugau soarelui, noi ne închinăm cu fața spre răsărit (răsăritul Soarelui).
Țăranul, om simplu cu sufletul pur, neatins de fățărnicii, când ieșea pe ușă făcea o cruce mare, mulțumindu-i lui Dumnezeu că i-a fost dat ,,să mai vadă Soarele’’, adică i-a mai fost dăruită o zi, iar astrului i se adresa bucuros, ,,Bună dimineața, Soare!’’. Pe Sfântul Soare se făceau și jurămintele, mai ales cele de dragoste: ,,Mi-o țineam de cingătoare/ Ș-o juram la Sfântul Soare/ Să-mi spuie câți drăguți are’’. Legat de Soare au luat naștere multe superstiții (Nu e bine să stai cu spatele la Soare, că-și întoarce și el fața de la tine.; Să nu arunci dimineața gunoiul în fața soarelui, că nu te mai măriți.), proverbe (,,Soarele, cât îi de Soare,/ Și el pete multe are.’’), povești (Zmeul fură Soarele de pe cer și îl ascunde sub șaua calului, Ileana Cosânzeana, de frumoasă ce era, ,,la Soare te puteai uita, dar la dânsa, ba’’.
Deci astrul zilei reprezenta un etalon al frumuseții.), obiceiuri și practici, deoarece el era considerat a fi ,,ochiul cerului’’. Se credea că este mare păcat să te înfățișezi înaintea Soarelui cu fața nespălată. În același context, afirmăm că multe lucruri se săvârșeau înainte de răsăritul Soarelui, pentru a nu-l supăra. Casele gospodinelor erau ,,mândre ca Soarele’’, fetele bune de măritat erau frumoase ca ,,rupte din Soare’’, iar flăcăii pregătiți de mers la oaste erau ,,frumoși ca Soarele’’. Vom vedea în cele ce urmează că în vechime a existat un adevărat cult al Soarelui și că multe credințe despre Soare i-au călăuzit pe oameni în cursul firesc al vieții lor.
Au circulat legende și balade populare care au grăit despre dragostea Soarelui pentru sora sa, Luna, cu care chiar voia să se însoare: ,,Îmbla, frate, mândrul Soare/ Îmbla, frate, să se-nsoare’’. Suntem cu toții martorii unei nunți cosmice: ,,Sfânta Lună/ Nună bună,/ Sfântul Soare/ Socru mare,/ Luceferei/ Vătăjei,/ Stelele/ Drușcuțele’’ (Ovid Densușianu, ,,Vieața păstorească în Poesia noastră populară’’, II, București, 1923, p. 9). Acest motiv, al nunții Soarelui cu Luna, nuntă între frate și soră, îl regăsim și în culegerile populare semnate de Vasile Alecsandri.
Deoarece incestul este strict interzis într-un cadru sătesc cu principii morale bine înrădăcinate în conștiința țăranului, frații îndrăgostiți unul de celălalt (Soarele și Luna) se caută și astăzi, dar nu se pot întâlni niciodată, fiecare dintre ei stăpânind tărâmuri diametral opuse: ziua și noaptea. Alte legende și texte epice în proză sau în versuri ne povestesc despre nunta Soarelui cu o muritoare, pe numele ei Ileana Sâmziana, însă și aici dragostea este una neîmpărtășită, cei doi nu pot să-și depășească condiția, cea de zeu și cea de muritoare. Muzicalitatea versurilor este una dulce și suavă, descrierile încântă sufletul auditoriului, sentimentele sunt profunde, însă triste: ,,Părinte, nu-ți fă păcate/ Să cununi soră cu frate’’.
Motivul solar este, practic, întâlnit în toate palierele vieții omului simplu, cu viață curată centrată pe familie, pe întemeierea unei gospodării și creșterea pruncilor. Când satul răsuna de muzica lăutarilor ce însoțea jocul de la strânsură, ,,și Soarele se oprea în loc’’ să-i privească, fermecat de frumusețea pe care o vedea. Odată cu venirea primăverii, fetele și feciorii se bucură de primirea mărțișoarelor din partea sufletelor dragi pe care le poartă în inimă în mare taină. Mărțișorul era, de regulă, un ban de aur/ argint legat cu șnur negru-alb răsucit, din fire de mătase. Acel bănuț simbolizând mărțișorul era însuși Soarele, cel mult așteptat să dezghețe apele și să dezmorțească natura. Bănuțul de aur, ca simbol al Soarelui, era folosit în descântece. Trebuie să precizăm faptul că și metalele prețioase aveau simbolurile lor: aurul reprezenta Soarele, iar argintul, Luna.
În trecut Anul Nou se sărbătorea primăvara, după calendele romane, și după cum este firesc, Soarele-Zeu era subiectul principal al colindelor păgâne, ele având rolul de a-i lăuda bunătatea prin cântec. Mai păstrăm, puține, ce-i drept, exemple care fac vorbire despre caracterul solar al colindelor: ,,După dealul cela mare/ Răsărit-a Sfântul Soare.’’; ,,Raza Soarelui/ Floarea Soarelui’’ (colindul ,,Trei păstori’’); ,,Pe cel deal, mândru-nflorit/ Mândru Soare-o răsărit’’ etc. S-au pronunțat în acest sens, și încă cât se poate de serios, George Coșbuc, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu și alții, cunoscători ai vieții țăranului român. ,,Colindele sunt cântări și hore echinocțiale de primăvară, închinate Soarelui și Mamei Terra, adică naturii.’’ (Ion Drăgușanul, ,,Bucovina, în mărturii necunoscute’’, vol. I, p. 159).
Peste veacuri, în mai toate colindele, Soarele este înlocuit cu Iisus Hristos, El însuși fiind ,,Soarele Dreptății’’, numit astfel de Sf. Augustin. Dacă tot am poposit într-un cadru divin, să amintim și descrierea traseului Soarelui pe bolta cerească între hotarul răsăritului și cel al asfințitului, pe care o întâlnim în Biblie: ,,De la marginea cerului ieșirea lui, și oprirea lui până la marginea cerului.’’ (18, Psalmii lui David)
Ariciul este acel animal simpatic despre care se spunea în trecut că este sustitutul Soarelui. Ariciul are puterea de a se face ghem și se poate rostogoli pe bolta cerească, țepii lui nefiind altceva decât razele Soarelui, după cum afirmă Coșbuc în ,,Elementele literaturii poporale’’ (p. 160).
Hora, jocul popular care ne caracterizează pe noi ca neam, se joacă, după cum bine știm, în cerc, reprezentând rotirea Soarelui prin solstiții. Hora se juca ca parte din ceremoniile închinate Soarelui: ,,Haida roată, rotilică/ Că Soarele să rădică!/ Haida roată rotile,/ Că Soarele ne-o vide!’’. Reținem că hora se joacă în cerc solar, așa cum Soarele trece prin solstiții, conturând zodiacul.
Un alt simbol solar este colacul (roata, ciclul vieții), element întâlnit în toate cele trei praguri ale vieții (naștere, nuntă, moarte): colacii dați nașilor de botez și de cununie, colacii de îngropăciune, dar și colacul pe care îl primesc copiii care merg cu uratul. Inelul de logodnă este un alt simbol solar, cel al perfecțiunii. Foarte des este întâlnit motivul Soarelui în arta populară, transformând obiecte ce par banale la prima vedere, în adevărate opere de artă. Rozetele, Soarele sculptat pe stâlpii caselor, pe lăzile de zeste, pe bâtele ciobanilor, pe furcile de tors, pe linguri, pe ouăle închistrite, dar mai ales pe porțile din Maramureș, întăresc cele afirmate mai sus. Orice obiect cu utilitate în gospodăriile țărănești avea și menirea de a înfrumuseța viața de zi cu zi a celor care îl foloseau.
Mai sunt multe de povestit despre Soare, dar nu ne permite spațiul. Să ne bucurăm zilnic de Soare, iar el să ne aducă lumină interioară și căldură binecuvântată!
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.