Luna lui Cuptor: Nostalgii ale tinereții în Fălticeni

În zilele toride ale lui iulie 2024, fălticineanul Doru Axinte ne poartă, prin amintirile sale, înapoi în timp, în Fălticeniul copilăriei și tinereții sale. Într-o postare de pe Facebook, plină de poezie și culoare, el descrie senzațiile și trăirile unei veri autentice în acest mic oraș moldovenesc. Cu măiestria sa de artist al desenului, Doru Axinte reușește să redea prin cuvinte și imagini acele momente care, pentru mulți dintre noi, au rămas îngropate în trecut.

„Luna lui Cuptor s-a așternut deja peste târg. Îi simt răsuflarea incandescentă la tot pasul, mai ales atunci când umbra tuturor lucrurilor se restrânge la ora amiezii. Caldarâmul de granit de pe Strada Mare este un imens fluviu de cositor topit, iar dalele pătrate ale trotuarelor încep deja să ardă. Un şotron trasat cu o cretă sfărâmată stă lungit în soare, aşteptând plescăitul tălpilor moi ale fetiţei de după gardul împodobit cu florile reginei nopții .

Îmi este sete în oraşul fierbinte, iar gândul mă duce la apa lui cristalină şi rece, care-i trece prin venele subpământene din oţel.

Aş putea alege cişmelele ţâşnitoare care stau într-un picior şi scaldă vrăbiile înfoiate, ori răcoresc cu jeturi înalte şi subţiri chipuri uscate. În parcul cinematografului Doina, ochiul de apă turcoaz al fântânii, pare o oază de răcoare şi de meditaţie, acum, în mijlocul verii. Stropii mari, aruncaţi cu putere prin orificiile conductei de forma unui cerc bine fixat în vârful stâncii miniaturale, se întorc recunoscători în bazinul din piatră, formând unduiri ce mângâie pereţii reci, căptuşiţi cu mătase naturală, verzuie.

Câteva vrăbii cenuşii, părăsesc coroana teilor de pe trotuar pentru a săgeta din când în când ploaia arteziană şi a se usca apoi, tocmai sus, pe acoperişul de vizavi al clădirii telefoanelor.

Aceeaşi apă rece, aruncată în jet până la cer, o poţi găsi pe marginea ştrandului de la ,,Dumbrava Minunată”, imediat după ce ai trecut de casa de bilete. Alte surate ale cişmelelor se regăsesc prin curţile gălăgioase ale şcolilor şi liceelor. Aici, se află câte un jgheab din piatră prin care trece o ţeavă găurită, ca un imens flaut fermecat, mereu rece. Semnalul ce te opreşte din băut apa vitală, este larma clopotului din bronz ce te cheamă la clasă, ori bombănitul răguşit al lui nea Mitică Lefter, îngrijitorul şcolii 2, de lângă piaţă.

O alternativă estivală, sunt pompele de apă din fontă masivă, cu mânerul lor lucios pe care apeşi optimist în gol. Jetul acestor pompe îţi pot răcori perfect picioarele umblate în sus şi în jos, de la magazinul ,,Gostat ” până către intersecţia unde tocmai a cotit un vagon colorat al iarmarocului. O altă pompă, şade într-un picior pe strada Ana Ipătescu, în spatele pieţei , pe trotuarul vecin frizeriei . Aici, un puşti prins bine de soare, tocmai a atârnat o găleată imensă pe cișmeaua brumată și încearcă din răsputeri să o umple ca, mai apoi, să o ducă spre casă.

Apa răcoroasă o poţi sorbi direct din căuşul palmei, din paharul telescopic format din multe inele, ori dintr-un pahar confecţionat pe loc, dintr-o filă de dictando.

Ar mai fi şi varianta apei de fântână. Ştiu eu una. Cu acoperiş din şindrilă şi stâlpi frumos ciopliţi cu simboluri magice. La ea se opresc spre ora amiezii, cei care se perindă în dumbravă. Ritualul coborârii şi umplerii găleţii zincate îţi sporeşte setea mai mult. Îţi vezi chipul în reflexia apei cu gust de piatră şi nu te opreşti la prima cană. Fântâni ascunse prin ogrăzi, le descoperi fără voie. Scârțâitul roții din lemn și zăngănitul metalic al lanțului de pe osie, este un semn că ora prânzului se apropie, adâncurile se deschid și ulcelele ori gălețile din verandă vor fi pline până către asfințit.

Pompele din curte, îți potoleau și ele setea verii, așa cum simțeam, la casa copilăriei de pe Ștefan cel Mare. Cana verde, metalică, având smalțul ciobit pe margine, de forma unei frunze ori inimi, îmi părea un sărut discret, atunci când o atingeam cu lăcomie după o zi de plajă la ștrandulul cu iz de clor.

Setea unei zile de vară poate fi potolită uşor, căci ai de ales. Iar eu am ales apa din adâncurile de sub trotuare şi pavaje, de sub şotroane şi alei de parc, din curți și de sub tălpi de sandale descheiate…

Luna lui Cuptor s-a așternut deja peste târg, iar setea nu poate fi potolită decât cu amintiri.”

Text preluat: facebook.com/Doru.Axinte