Reguli, costuri și pași esențiali
Pentru cei care doresc să își completeze stagiul de cotizare la pensie, Legea nr. 360/2023 oferă oportunitatea de a acoperi perioadele în care nu au contribuit la sistemul public de pensii. Noua legislație, aplicabilă din 1 septembrie, permite semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii, acoperind astfel perioade retroactive de până la șase ani.
Aceasta este o soluție utilă pentru persoanele care nu sunt încă pensionari și care nu au cotizat în anumite intervale. Legea vizează atât cei care au lucrat în țară, cât și în străinătate, dar numai pentru perioadele în care nu au achitat contribuții, prevenind astfel dubla cotizare.
Mecanismul de cumpărare a vechimii la pensie se aplică doar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. Pentru a iniția această procedură, doritorii trebuie să încheie un contract de asigurare socială, specificând perioada neacoperită, venitul asigurat și contribuția la asigurările sociale (CAS), care se calculează în funcție de salariul minim brut la data contractului. La nivelul actual, cota de CAS este de 25%, ceea ce implică o plată lunară de 925 lei, raportată la salariul minim de 3.700 lei. Contractele pot fi achitate fie integral, fie în tranșe lunare, în termen de un an de la semnare.
Legea permite flexibilitate în achitarea sumelor și nu afectează contractele deja semnate, chiar dacă ulterior salariul minim sau cota CAS se modifică. Cei care nu plătesc integral contribuția stabilită vor avea stagiul de cotizare ajustat proporțional cu sumele achitate.
Mecanismul este disponibil și celor care trăiesc în străinătate. Aceștia pot mandata o persoană să încheie contractul în numele lor, cu plata prin virament bancar. Este important de reținut că această plată retroactivă nu permite pensionarea anticipată și se aplică strict pentru perioade neacoperite anterior, în vederea obținerii pensiei la termen standard.
Această măsură vine ca o soluție pentru cei care, din diverse motive, nu au contribuit la pensie în anumite perioade și doresc să își asigure un venit stabil la vârsta pensionării.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.