Proiectul EduAct sprijină 251 de elevi ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni cu stagii de practică, parteneriate cu agenți economici locali și un laborator digital. Află cum facilitează tranziția de la educație la carieră!
Proiectul EduAct-Competențe practice pentru profesia ta!, finanțat din FSE+ în cadrul apelului Adaptarea serviciilor educaționale adresate elevilor și personalului didactic din ÎPT – Stagii de practică pentru elevi, lansat în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, Prioritatea: 08 „Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic”, coordonat de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în calitate de Beneficiar, implementat de Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, în calitate de Partener, cu un buget de 2,464,815.48 lei, se va desfășura pe parcursul a 3 ani școlari (noiembrie 2024-noiembrie 2027).
Scopul proiectului, urmărește falicitarea tranziției elevilor de la mediul educațional la cel profesional șiconstă în creșterea gradului de participare a 251 elevi înscriși în învățamântul profesional și tehnic la Colegiul Tehnic Mihai Băcescu din Fălticeni, la programe de învățare la locul de muncă, în funcţie de specializările fiecărui elev participant, prin intermediul parteneriatelor nou dezvoltate cu agenți economici locali.
Proiectul își propune, pe parcursul celor trei ani de implementare:
- organizarea și derularea de stagii de practică pentru 251 elevi, înregistrați în grupul țintă, la agenti economici locali, cu care se vor semna minimum 12 contracte de parteneriat;
- organizarea de workshop -uri pentru dezvoltarea abilităților și competențelor profesionale pentru elevi, inclusiv locuri de muncă verzi și economie verde;
- participarea reprezentanților unității de învățamânt, a elevilor și angajatorilor la Ateliere de dialog profesional, în vederea creării de punți între lumea educațională și cea profesională, facilitând colaborarea între acestea, pentru a asigura că sistemul educațional răspunde nevoilor actuale si viitoare ale pieței muncii la nivel regional/local;
- certificarea profesională a elevilor din grupul țintă;
- transpunerea concluziilor într-un compendium, care prezintă concluziile și punțile ce trebuiesc trecute în vederea creării unui sistem de informare coordonată, în ambele sensuri: angajatori – unitatatea de învățământ și invers.
Tot prin intermediul acestui proiect, Colegiul Tehnic Mihai Băcescu Fălticeni va fi dotat cu un Laborator digital de practică, pentru asigurarea condițiilor necesare și sprijinirea unității de învățământ în susținerea stagiilor de practică, a probelor de admitere și evaluărilor intermediare ale elevilor.
Stagiile de practică joacă un rol esențial în pregătirea elevilor pentru piața muncii și în orientarea lor profesională, având un impact direct asupra atitudinilor și deciziilor privind viitoarea carieră profesională. În prezent, învățământul profesional și tehnic trebuie să facă față multiplelor provocări pentru a răspunde nevoilor elevilor de a avea oportunități de educație și formare profesională de calitate.
Proiectul EduAct – Competențe practice pentru profesia ta! vine în soluționarea provocărilor identificate în conformitate cu documentele strategice relevante, având în vedere nevoile specifice de formare profesională ale elevilor și răspunde presiunilor angajatorilor pentru care forța de muncă bine calificată reprezintă un element foarte important, în contextul schimbării continue a pieței muncii și cerințelor educaționale actuale și viitoare, a precizat directorul școlii, prof. Olguța Popa-Ion, coordonatorul proiectului la nivelul unității de învățământ.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.