Obiceiuri pascale la români

Poporul român a păstrat și a transmis urmașilor de-a lungul veacurilor multe și interesante obiceiuri pascale. Astfel, se spune că florile se seamănă în joia și sâmbăta Paștelui. Când gospodinele fac pască, din prima bucată de aluat se coace o pască pentru vaci, din care li se dă tot anul câte o bucată sâmbăta dimineață, pentru a fi ferite de boli.

Ultima săptămână a postului mare este numită Săptămâna Patimilor și ea urmează după  sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Vinerea Mare din această săptămână mai poartă numele de vinerea seacă, deoarece se ține post negru, nu se bea nici apă. Se spune că femeia, o dată în an poate să-și bată bărbatul, în sâmbăta Paștelui, dar și atunci ea uită acest lucru, deoarece are de ,,bătut” aluatul.

În noaptea de Înviere fetele spală limba clopotului cu apă neîncepută, apoi cu acea apă se spală pe față în zorii zilei de Paște, pentru a fi frumoase și sănătoase.

În coșul pascal pe care îl duc la biserică, femeile, pe lângă pască și ouă roșii, mai pun sare (ca să fie belșug în acel an), zahăr (să nu fie vitele bolnave), făină (să se facă grâul), ceapă și usturoi (leac împotriva insectelor). În noaptea de Înviere nu se stinge lumina la casele oamenilor și nu se doarme. În preajma bisericii se face foc, Focurile Paștelui, simbolizând focul la care s-au încălzit apostolii în noaptea prinderii lui Iisus.

Când se întorc de la biserică, oamenii pun pasca sfințită pe capul femeii sau pe prag. Dimineață, într-un vas, se pun un ou roșu, un ou alb, monede, iar cu acea apă se spală copiii pe față. Este binecunoscut la sate și obiceiul de a se organiza ,,Scrânciobul de Paște”.

Urmează Săptămâna luminată, prima săptămână după Paști, săptămâna care se încheie cu duminica Apostolului Toma.

Acum vom aminti câteva simboluri pascale, așa cum s-au păstrat din moși-strămoși:

Oul: Oul are formă ovală asemănătoare cu picătura de ploaie, cu bobul grâului și simbolizează viața, fecunditatea. Citim la Harvey că Tot ce viețuiește e din ou. Mai mult chiar, popoarele antice erau convinse pe deplin că Universul, înainte de a fi creat, era cuprins într-un ou.[1] Juvenal spune că în timpul echinocțiului de primăvară (când la noi este Paștele) romanii obișnuiau să înalțe un rug din 100 de ouă. Poporul român are multe legende despre oul roșu, culoarea roșie fiind simbolul focului. De ce roșu? Legenda spune că oul roșu face trimitere la sângele Mântuitorului care s-a vărsat pe cruce pentru mântuirea noastră. La Paști israeliții vopsesc pragul casei în roșu. Ciocnitul ouălor și spargerea lor simbolizează jertfa Mântuitorului pe cruce.

Mielul: Se știe că mielul era sacrificat de către poporul evreu. În timpul vieții lui Moise, Soarele răsărea din Constelația Berbec, de aici vine sacrificarea mielului de Paști, aflăm de la Ion Drăgușanul. Iisus Hristos s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor oamenilor, precum un miel dus la tăiere. Se mai crede în popor că diavolul nu se poate transforma în miel.

Pasca: Pasca simbolizează însăși Învierea Domnului nostru Iisus Hristos: Paștile Domnului, Paștile!Pasca tradițională se face cu brânză dulce de vaci și cu aluat așezat în tingire sub formă de cruce la mijloc. Am aflat la Ion Drăgușanul un lucru interesant, și anume acela că răzeșii făceau pască cu brânză.

Crucea: Este simbolul creștinătății, odată ce în anul 325 d.Hr. împăratul Constantin a făcut din creștinism religia oficială a Imperiului Roman; simbolizează și jertfirea lui Iisus Hristos pe cruce. Am auzit o expresie foarte interesantă la un bătrân: ,,Cruce, ajută!’’, în loc de ,,Doamne, ajută!’’

Lumânarea de Înviere: se aprinde de către preot când spune Veniți de luați lumină!, simbolizând izbânda vieții asupra morții. Ea este făcută din ceară curată și se folosește apoi în gospodărie, aprinzându-se îndeosebi când cineva din casă este bolnav, când plouă cu grindină sau când este furtună.

[1] Drăgușanul, Ion, Bucovina, în mărturii necunoscute, vol. I, Ed. Mușatinii, Suceava, 2018, p. 320.