Călătorie muzicală în inima Italiei

Săptămâna viitoare, Corala „Armonii Fălticenene”, condusă de preotul prof. Lucian-Ionuț Tăblan-Popescu, pornește într-o nouă aventură artistică – de această dată, spre Italia, acolo unde tradiția corală și arta europeană se împletesc armonios.

Corul va reprezenta România la Festivalul Internațional de Coruri „In… Canto Sul Garda”, ediția a XV-a, un eveniment de referință în peisajul coral european, organizat la Riva del Garda între 17 și 21 octombrie 2025. Festivalul reunește, anual, ansambluri vocale din întreaga lume, într-un dialog al culturilor prin muzică.

Concert în Auditoriul Bisericii San Giuseppe

Corala fălticeneană va susține un recital în Auditoriul Bisericii San Giuseppe, urmând să participe și la Concertul Prieteniei, un eveniment care simbolizează legătura dintre corurile participante.

„Vom fi prezenți acolo unde armonia devine limbaj universal, purtând cu demnitate portul popular românesc și oferind, prin glasurile noastre, noblețea și rafinamentul cântecului tradițional”, au transmis membrii ansamblului.

Tradiție corală și recunoaștere internațională

Corala „Armonii Fălticenene”, parte a Asociației Corale omonime, are o activitate artistică de peste un deceniu, fiind distinsă la numeroase competiții naționale și internaționale. Printre cele mai importante distincții se numără medaliile de aur obținute la Calella (2018, 2023) și Lisabona (2024).

Din 2018, ansamblul este coordonat de dirijorul preot prof. Lucian-Ionuț Tăblan-Popescu, sub a cărui îndrumare corul și-a consolidat reputația în circuitul coral european.

Sprijin local pentru performanță culturală

Participarea la festival este posibilă datorită sprijinului acordat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Fălticeni, prin programul de finanțări nerambursabile pentru proiecte culturale, un demers promovat de primarul Cătălin Coman, susținător constant al artei corale locale.

„Plecăm cu entuziasm și încredere în forțele proprii, dar și cu iubirea celor de acasă, care nu sunt puțini”, ne-au transmis reprezentații corului înaintea plecării.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura