Casa lui Sadoveanu din Fălticeni – „Grădina liniștii” povestitorului

Cum a ajuns Mihail Sadoveanu, marele povestitor, să-și construiască casa din deal, este o poveste foarte interesantă. El avea deja o casă la Fălticeni, casa de zestre a Ecaterinei Bălu, prima soție. Ecaterina Bălu, orfană de tată, era sora lui Gheorghe, coleg de gimnaziu cu Sadoveanu. Acest coleg al său a murit înainte de vreme, înecându-se în Iazul Călugărului. Iazul Călugărului era unul din marile iazuri de pe Șomuz, și se chema al călugărului, deoarece se știe, din istoria sa, că orașul Fălticeni a aparținut mănăstirii Moldovița (mănăstire de călugări). Sadoveanu s-a însurat cu Ecaterina Bălu în anul 1901 și locuiau în căsuța cu numărul 40 de pe strada Ion Creangă, căsuță care aparținuse lui însuși Vasile Fieraru, gazda lui Creangă, după ce catiheții au fost alungați de gazda lor de peste drum, Pavel Ciubotaru. În această casă ,,Ceahlăul literaturii române’’ a locuit în două perioade: 1901-1903 și 1906-1909.

Aflăm, în Anii de ucenicie, cum Sadoveanu a fost nevoit de împrejurări neprevăzute să cumpere livada veche de la văduva inginerului Engel, cel care a făcut calea ferată Dolhasca-Fălticeni, fiica cunoscutului spițer Carol Vorel. Aflându-se împreună cu prietenul său de-o viață Nicușor Beldiceanu la București, neadaptându-se tumultului orașului aglomerat și vremurilor nesigure, pentru a nu sfârși precum scriitorul Ion Manolache, sărac și bolnav, cei doi iau hotărârea de a evada din capitală, de a părăsi ,,biroul și subșefia fără niciun regret’’, și de a se întoarce la Fălticeni, ,,raiul cătră care vreau eu să mă întorc’’: ,,Mă scurma întruna gândul plecării din București… Hotărârea de a evada din București s-a accentuat ca o spaimă… Fuga mea din București era socotită de toți ca ceva de neiertat’’. Aflaseră că ,,este de vânzare livada cea veche a lui Vorel farmacistul’’, livadă din care furau mere pe vremea când erau elevi. Iată ce ne mărturisește:

,,În primăvara anului 1906 mi-am încărcat calabalâcul și m-am întors la Folticeni, cu puține mijloace, cu nădejdi multe’’. Cu Nicușor Beldiceanu mă înțelesesem să cumpăr pentru el livada cea veche a lui Vorel, din capătul uliții Rădășeni’’. Venit la Fălticeni, Sadoveanu negociază cu văduva Engel să cumpere livada pentru prietenul său, N. Beldiceanu, și chiar dă o arvună pentru asta. Sfătuit de familie, Beldiceanu se răzgândește, așa că Sadoveanu primește o carte poștală de la București care îl pune în fața faptului împlinit, ceea ce o dezamăgește pe proprietara livezii. Marele Sadoveanu îi răspunde prietenului său cu un ,,Bine.’’ plin de nuanțe și subînțelesuri. Ce să facă acum? Își dăduse cuvântul și banii. Prietenul său ,,trecea acum ușor peste faptul că eu făcusem o achiziție a unei proprietăți, dând arvună din puținul meu, și că-mi luasem personal un angajament față de dna Engel’’. Discută cu văduva și-i explică cu sinceritate situația, hotărându-se să-i plătească în timp de un an, căci acum nu avea banii suficienți. Femeia a acceptat, iar Sadoveanu și-a plătit toate polițele ,,cu dreptate la soroacele cuvenite’’.

Iată-l pe Sadoveanu proprietar fără să vrea al unei livezi aflată în paragină, fără gard măcar, loc pe unde treceau drumeții: ,,astfel am devenit proprietar al unei minunate paragini de 2 ha, fără împrejmuire și fără casă de locuit… în capătul de la deal al târgului Folticeni, aproape de Dumbrava minunată și de huceagurile Folticenilor Vechi și Oprișeni’’. Pentru început a făcut gardul. Scria, pentru a-și onora contractele, și se ocupa și de noua ,,moșie’’. Între timp mai și schița pe un carnet planurile unei case la care visa. Așa se face că într-o singură vară (1908), zidari pricepuți conduși de meșterul Ghiță Andrioaia din Bunești ridică casa, ,,așa cum o aveam în viziunea mea îndărătnică’’. Apoi zidește fântână, plantează livadă tânără, pe altoi, și nu numai atât, se ocupă și de stupii de albine, urmând sfaturile unor cunoscători.

În casa zidită după propriile planuri Sadoveanu a locuit între anii 1909-1918, aici scriind o mare parte a operei sale. Atât de mult a iubit acest loc în care se bucura de frumusețile naturii, cu iazurile minunate de la Nada Florilor, cu huciul de la Buciumeni, cu liniștea livezii, înconjurat de familie, încât l-a numit ,,Grădina liniștii’’, și așa a și rămas în conștiința noastră. Sadoveanu a revenit la Fălticeni în vara anului 1961, bolnav fiind, pentru a-și lua rămas bun de la casa din deal, privind cu ochii înlăcrimați în zare. Cine știe ce gânduri, ce amintiri și ce emoții l-or fi încercat! Unii mai spun și astăzi ,,în deal la Sadoveanu’’, urcând Ulița Rădășenilor, azi strada Ion Creangă. ,,Paragina s-a înoit și a devenit rai al copiilor mei’’, iar astăzi este Casă memorială, unul din cele patru muzee ale orașului Fălticeni