Alexandros Pintilii Karciucas a revenit în fața fălticenenilor cu o expoziție de acuarelă

La Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a avut loc, sâmbătă, 12 septembrie, vernisajul expoziției „Acuarelă”, semnată de pictorul fălticenean Alexandros Pintilii Karciucas, precum și lansarea primului său album de artă. Evenimentul a făcut parte din proiectul cultural „Fălticeni, Mon Amour”, ediția a VI-a, organizat de Rotary Club Fălticeni în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni.

După două decenii de pictură, dintre care 13 ani dedicați în mod special acuarelei, Alexandros Pintilii Karciucas a ales să își prezinte publicului o parte din parcursul artistic printr-o expoziție care vorbește, înainte de toate, despre lumină, memorie, atmosferă și fragilitate.

Într-o epocă în care imaginea este dominată de claritate, rezoluție și detaliu, lucrările lui Karciucas propun aproape contrariul: mai puține informații, mai mult spațiu pentru privitor.

Aceasta este, în esență, lectura pe care criticul de artă Delia Leizeriuc o propune asupra expoziției.

„Există în pictură o tentație foarte veche, aceea de a spune tot. Să desenezi fiecare fereastră, să închizi poate fiecare contur, să explici fiecare zid, să așezi fiecare lucru la locul lui, până când realitatea nu ar mai avea pe unde să fugă. Cam asta se întâmplă în marea majoritate a cazurilor. Dar Alexandros Pintilii Karciucas face contrariul. El lasă lumea neterminată și cred că tocmai de aici începe de fapt pictura lui”, a spus Delia Leizeriuc.

Când precizia dispare, începe emoția

Privite de aproape, lucrările lui Karciucas refuză certitudinea. O stradă poate deveni o sugestie, un zid se poate transforma în apă, o fereastră poate fi redusă la o pată, iar cerul se poate amesteca aproape imperceptibil cu arhitectura.

„Cu cât pictorul ne oferă mai puține informații, cu atât cred că noi începem să vedem mai mult”, a explicat criticul de artă, considerând că adevărata miză a acestor acuarele nu este doar virtuozitatea tehnică, ci curajul de a nu spune totul.

În această logică, acuarela devine mai mult decât o tehnică artistică. Apa și pigmentul, prin natura lor, nu oferă siguranța unei imagini perfect controlate. Ele curg, se răspândesc, se amestecă, sunt absorbite de hârtie și lasă în urmă urme care nu mai pot fi întotdeauna corectate.

Tocmai această fragilitate este transformată de artist în limbaj.

„În epoca în care defilăm, o epocă obsedată de claritate, de rezoluție, de imagine perfectă, de zoom și detaliu, aceste acuarele aleg deliberat fragilitatea. Ele nu măresc lumea, o reduc la ceea ce merită păstrat în ea. Pata, umbra, un acoperiș, câteva ferestre, barca, o bucată de cer, atât. Și uneori atât este suficient pentru ca un simplu oraș, dar un oraș întreg, să existe”, a remarcat Delia Leizeriuc.

Piatra devine apă, iar arhitectura devine lumină

Unul dintre paradoxurile frumoase ale picturii lui Alexandros Pintilii Karciucas este, în opinia criticului, felul în care lucrurile grele și durabile ale lumii sunt transpuse într-o tehnică aparent fragilă.

Coloanele, zidurile și edificiile vechi își pierd greutatea. Piatra pare să plutească, iar construcțiile, despre care știm că au rezistat decenii sau secole, devin vulnerabile în fața apei și a hârtiei.

„Pictorul ia lucrurile cele mai grele ale lumii și le pictează în una dintre cele mai fragile tehnici ale artei. Coloana devine apă și pigment, un zid secular poate încăpea într-o transparență, o biserică întreagă poate dispărea dacă hârtia primește puțin prea multă apă”, a spus Delia Leizeriuc.

În lucrările dedicate arhitecturii vechi, clădirile nu sunt prezentate triumfal, monumental, ci mai degrabă vulnerabil, sub întinderea cerului. Iar în lucrările cu ambarcațiuni, ritmul se schimbă.

„Câteva bărci, apa, linia îndepărtată, și așa funcționează o pictură bună, în tihnă și cu mare atenție”, a spus criticul de artă.

Lecția spațiului alb

Poate una dintre cele mai importante prezențe ale expoziției este ceea ce nu este pictat.

Albul hârtiei devine, în lucrările lui Karciucas, cer, lumină, reflex sau pur și simplu nimic. Iar acel „nimic” păstrează imaginea vie.

„Artistul matur începe poate în momentul în care învață nu numai ce să pună pe hârtie, ci ceea ce ar trebui să lase deoparte. […] Alexandros lasă hârtia în pace. Albul cumva devine unul dintre personajele expoziției”, a remarcat Delia Leizeriuc.

Este o observație care depășește tehnica și intră în zona unei adevărate filozofii a creației: nu tot ceea ce poate fi spus trebuie spus, nu orice spațiu gol trebuie umplut și nu orice detaliu trebuie demonstrat.

Pictura are nevoie de tăcere.

Acuarela ca formă a memoriei

Dincolo de peisajele urbane, de arhitectură, de bărci și de lumina filtrată prin apă și pigment, Delia Leizeriuc vede în lucrările lui Karciucas o posibilă „anatomie” a memoriei.

Memoria, spune criticul, nu funcționează asemenea unui aparat de fotografiat. Nu păstrează întotdeauna imaginea întreagă. Selectează, estompează, pierde contururi, schimbă culori și lasă zone albe.

„Poate nu ne amintim niciodată o stradă întreagă, poate ne amintim un balcon de pe acea stradă, mirosul unei dimineți, poate lumina de pe un perete, o masă dintr-o piață, umbra cuiva, fereastra, fresca, apa văzută pentru preț de câteva secunde de pe un pod. Memoria nu este un fotograf, memoria este acuarelist”, a spus Delia Leizeriuc.

De aici și una dintre cele mai frumoase idei ale discursului său: o pictură poate porni de la amintirea unui loc al artistului și poate ajunge să trezească amintirea unui loc care aparține privitorului.

„Artistul vede un loc, îl pictează, noi îi vedem pictura și, fără să vrem, începem să ne amintim acele locuri. În acel moment tabloul cumva nu-i mai aparține în întregime pictorului, începe să lucreze în memoria privitorului.”

Este, poate, una dintre formele cele mai generoase ale artei: să ne arate ceva care aparține altcuiva și, în același timp, să ne facă să ne gândim la ceva care este al nostru.

„Acuarelă” – o expoziție despre trecerea timpului

Titlul expoziției, simplu și direct – „Acuarelă” – capătă, în această interpretare, valoarea unei declarații artistice.

Apa curge, culoarea se răspândește, hârtia absoarbe, iar gestul pictorului nu poate fi întotdeauna întors. Tocmai de aceea, consideră Delia Leizeriuc, tehnica este atât de potrivită pentru pictarea memoriei.

„Nici viața nu permite prea multe reveniri la ceea ce s-a întâmplat. Rămâne urma”, a spus criticul de artă.

Iar această urmă este ceea ce încearcă să păstreze Karciucas: nu imaginea perfectă a unei realități, ci impresia ei, lumina ei, emoția și clipa.

„Poate că acesta este adevăratul subiect al acestor acuarele, nu orașele, nu zidurile, nu apa, poate nici măcar lumina, ci clipa aceasta care este cu adevărat fragilă, în care privind ceva, știm fără să ne-o spunem că nu îl vom mai revedea niciodată exact așa cum este”, a conchis Delia Leizeriuc.

20 de ani de pictură, primul album

Pentru Alexandros Pintilii Karciucas, vernisajul de la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a reprezentat și un moment important al propriului parcurs artistic.

„Mă bucur că după cinci ani vin în fața fălticenenilor cu această expoziție, pentru că ultima dată am expus în 2021 și mai ales cu acest album, care pentru mine este foarte important, este o mare realizare”, a spus artistul.

Karciucas a amintit că, după 20 de ani de pictură, dintre care 13 dedicați acuarelei, a lansat primul său album de artă, care reunește doar o mică parte din lucrările realizate în acești ani.

„Mulțumesc Excelenței Sale, domnului Teodor Baconschi, criticului de artă Delia Leizeriuc și maestrului Mihai Pânzaru PIM pentru frumoasele texte așezate în introducerea albumului”, a transmis pictorul.

Artistul a mulțumit, de asemenea, Clubului Rotary, Deliei Leizeriuc și publicului fălticenean prezent la eveniment.

O invitație la privire, nu la explicații

La finalul prezentării, Delia Leizeriuc le-a propus celor prezenți să privească expoziția fără obligația de a „înțelege” fiecare lucrare.

„Pictura într-adevăr nu este un rebus, nu trebuie rezolvat, trebuie lăsată să acționeze”, a spus aceasta.

Poate că aici se află și cheia expoziției „Acuarelă”. În fața unei lucrări de Alexandros Pintilii Karciucas nu este nevoie să identificăm imediat locul, strada, clădirea sau peisajul. Este suficient să rămânem câteva clipe în fața ei.

Să privim o barcă. O coloană. O casă. Un petic de apă.

Și, poate, să lăsăm albul să spună ceea ce pictorul a ales să nu spună.

Pentru că între două pete de culoare poate rămâne o bucată de hârtie albă. Între două forme poate rămâne cer. Între două certitudini poate rămâne îndoiala. Iar între locul real și locul pictat rămâne ceva imposibil de reprezentat pe deplin: trecerea noastră prin lume.

Expoziția „Acuarelă” poate fi vizitată gratuit până pe 20 septembrie, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni.

Albumul lansat cu acest prilej completează expoziția și oferă, celor care nu pot achiziționa o lucrare originală, posibilitatea de a păstra acasă o adevărată galerie de imagini din universul artistic al lui Alexandros Pintilii Karciucas.