Țăranul a fost și este legat de bucata lui de pământ (dacă e să ne raportăm la numărul mare de familii care se destramă din cauza proceselor pentru a intra în posesia pământului moștenit de la părinți, dar și la vecinii care încă se mai ceartă de la hat). Cunoaștem cu toții romanul ,,Ion’’. Am învățat cu toții la istorie despre Răscoala țăranilor din 1907. Pământul a fost și este cel care asigură o sursă sigură de hrană. Țăranii munceu din zi până-n noapte, însă pe pământul boierilor, trăind în sărăcie lucie și rupându-și șalele pentru ca alții să o țină tot într-un huzur.
La Anul Nou copiii merg din casă în casă cu Plugușorul. Să poposim puțin și să facem lumină: ,,A pornit mai an/ Bădica Traian.’’ Care Traian? Traian, împăratul care l-a învins pe Decebal. Vedeți cât de vechi este obiceiul mergerii cu uratul? Bădica Traian ară ogorul, seamănă grâul (dintre toate semănăturile, în Plugușor a fost ales grâul, cel care ne dă pâinea), îl treieră, îl duce la moară, ca în final gospodina să-l transforme în pâine.
Plugușorul este o străveche orație închinată bobului de grâu, orație ce a coborât în vreme până la noi din Dacia, pe când echinocțiul de primăvară marca începutul anului, Anul Nou calendaristic moștenindu-l de la romani (calendele lui Ianuar). Orația Plugușorului are adânci semnificații, dacă este să menționăm faptul că oamenii lucrau pământul și că agricultura le asigura traiul de toate zilele: ,,Bună sara la fereastră/ Că plugarii nu-s acasă’’.
Plugușorul face trimitere către muncile de primăvară descrise în amănunt prin versuri cu rime de o rară poezie și rezonanță sufletească care emoționează. Cine nu se bucură când aude la fereastră glasuri de urători, adică persoane care ,,ură, urează de bine’’ (să ,,aveți an bogat’’)? A umbla cu uratul este un obicei străvechi, versurile recitate se însoțesc cu muzica dulce a fluierului și cu dobele care anunță vreme bună pentru semănătură.
De asemenea, se pocnește din harapnic, ceea ce se traduce prin folosirea biciului atunci când se mânau boii înjugați la plug. Buhaiul, instrument confecționat dintr-o putinică veche și care ,,cântă’’ prin umezirea cu borș a părului de cal de care trage într-un fel anume un urător, nu imită altceva decât mugetul boilor. Clopoțeii, zurgălăii ori tălăncile care însoțesc urătura ne amintesc de faptul că acestea erau legate la gâtul boilor înhămați la plug. Formula care se tot repetă ,,Aho! Aho!’’ este de fapt o adresare către boii care trag plugul.
În Plugușor regăsim tot parcursul bobului de grâu care este semănat ,,în loc curat’’ ca să ,,răsară’’, să crească (grâul era ,,nalt ca trestia/ și-n spic cât vrabia’’) pentru a putea fi secerat (pentru seceriș erau chemați ,,finii/ și vecinii/ și vro trii fumei bătrâne/ Care știu frământa pâne.’’) și dus la moară (morărit, morar), ca în final să devină pâinea noastră cea de toate zilele, prin sârguința gospodinei. Urătorii nu erau unii oarecare, ,,de ici-colea’’, ci ,,de departe/ de peste nouă sate.’’
Am văzut de mai multe ori o scenetă scurtă în versuri care avea drept protagoniști Anul Vechi și Anul Nou. Anul Vechi era întruchipat de un moșneag cu barba de fuior, cocoșat și sprijinit în toiag, iar Anul Nou era un flăcău voinic și sănătos, vesel și cu dragoste de viață. Anul Vechi pleca în negura vremii despărțindu-se de oameni și locuri (,,Vă las de-amu cu ghine și sănătate!’’), iar Anul Nou chiuia, ca un nou moștenitor al lumii: ,,Anu’ Vechi s-o dus la vale,/ Anu’ Nou ne dă târcoale’’. Anul Vechi îi dădea și sfaturi Anului Nou, să fie cu băgare de seamă la semnele vremii, răbdător cu oamenii și cu lighioanele.
Pe vremea romanilor Anul Nou începea primăvara, la 1 martie, de aceea întâlnim și astăzi obiceiuri de iarnă precum colindatul cu celebrul ,,Florile dalbe, florile dalbe de măr’’, Plugușorul, Semănatul și Sorcova, deoarece Dacia romană a împrumutat aceste rânduieli. Vă dați seama cât sunt de vechi aceste obiceiuri?
La romani martie era prima lună din calendar, septembrie era luna a șaptea, octombrie luna a opta, noiembrie luna a noua, decembrie luna a zecea. Era și firesc ca lunile să se deruleze într-o ordine cronologică și logică, întregind un ciclu al vieții: primăvară-nașterea naturii, vară-plinătatea vieții, toamnă-bogăția și iarnă-odihna.
La noi nu mai există aceste potriviri, de vreme ce Anul Nou începe la 1 ianuarie. În anul 46 e.n., împăratul Romei, Iulius Cezar, a hotărât mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, căci atunci la Roma avea loc marea sărbătoare Calendele lui Ianuarie, sărbătoare care se desfășura în jurul zeului Ianus, cel cu două fețe: trecut și viitor.
Am întâlnit de-a lungul unui an calendaristic mai multe variante de An Nou: Anul Nou Biblic, Anul Nou pe Stil Vechi, Anul Nou Pomicol, Anul Nou Agrar, Anul Nou Apicol, Anul Nou Pastoral.
Anul Nou Biblic / Bisericesc. Anul Nou Bisericesc începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august, deoarece 1 septembrie este data la care Iisus Hristos și-a început misiunea în lume, prin intrarea sa în Sinagoga din Nazaret. Anul Biblic conține douăsprezece mari sărbători cu dată fixă închinate Maicii Domnului și Mântuitorului Hristos, numite sărbători împărătești. Începând cu 1 septembrie și până la 31 august, practic se retrăiesc momentele cele mai importante din punct de vedere religios. În data de 1 septembrie calendarul îl preamărește pe Simion Stâlpnicul, cel care și-a ridicat o mică chilie în vârful unui stâlp. În popor este considerat stăpânul vântului, deoarece vântul nu a bătut șapte ani în vremea sa. De aceea morților li se fac cele de cuviință până la șapte ani, apoi sunt lăsați să se odihnească în pace.
Anul Nou pe Stil Vechi. Popoarele slave îndeosebi, dar nu numai (rușii, rușii lipoveni, moldovenii de peste Prut, ucrainenii și alții), sărbătoresc sosirea noului an după două săptămâni de la Revelionul nostru, la 13-14 ianuarie, datorită faptului că de-a lungul secolelor calendarele au suferit multe modificări venite din partea bisericii. Ei nu au acceptat schimbarea și nu au fost de acord să adopte noul calendar Iulian, îndreptat și modificat. Calendarele Iulian și Gregorian au adus schimbări de-a lungul vremii în împărțirea anului, cât și a sărbătorilor de peste an.
Anul Nou Pomicol. Deoarece locuitorii satelor nu se abăteau de la obiceiurile și practicile ritualice moștenite din moși-strămoși, biserica a suprapus peste aceste sărbători din popor, și sărbătoarea unui sfânt. Astfel, la 1 februarie, în popor se ținea Trif Nebunul, patronul gângăniilor, al viermilor și gândacilor, deci el păzea livezile și viile de invazia lor. Ziua de 1 februarie chiar este numită și Ziua Omizilor. Pentru a fi apărate de invazii nedorite, via și livezile erau stropite cu apă sfințită. În calendarul ortodox îl regăsim pe Sf. Trifon. Acum începe Anul Nou Pomicol, deoarece de acum seva din tulpini renaște, gospodarii curăță via și pomii de crengile uscate.
Anul Nou Agrar. Mart era zeul primăverii la romani. Acum iarna nu mai are putere, iar natura se trezește din amorțire, după cum spune poporul: ,,Faur (februarie) ferecă și Mart desferecă’’, adică rupe lanțul frigului, al gerului necruțător. În luna martie gospodarii își repară uneltele ruginite, aleg semințele cele mai bune pentru a fi puse în pământ. La 9 martie ies plugurile în țarină și trag simbolic prima brazdă din an. Totul este însoțit de ritualuri respectate din an în an, din veac în veac: se pune un colac în coarnele boilor, apoi acel colac este rupt și pus ca jertfă pe hat, să-l mănânce animalele flămânde, ca să lase viitoarele holde în pace. Înaintea boilor se așează un ou, ca boabele de grâu să se facă cât oul. În martie pământul se bucură de primele semănături. Biserica creștină la 9 martie îi serbează pe cei 40 de Mucenici.
Anul Nou Apicol. Tot în luna martie, ziua 17, începe Anul Nou Apicol prin trezirea albinelor la viață, verificarea stupilor dacă mai au mâncare, dacă sunt albine bolnave și moarte, și derularea altor multe treburi legate de apicultură. Deoarece este prima lună de primăvară, apar primele flori și albinele profită din plin.
Anul Nou Pastoral. 23 aprilie este ziua în care creștinii îl sărbătoresc pe Sf. Mucenic Gheorghe, cel care a omorât balaurul. În popor se sărbătorește Sângiorzul, cavalerul trac imaginat de țăran mergând mereu călare și purtând la brâu cheile anului; deci Sângiorz are puterea de a încuia iarna și de a dezlega vara. Acum este lăudată vegetația prin punerea ramurilor verzi în poartă, iar oamenii, cât și animalele, sunt purificați prin fum și foc, dându-se foc la gunoaiele de prin grădini. Începând cu această dată, se aleg oile pentru a se forma turmele, se tocmesc ciobanii, se înțarcă mieii, se tund oile. De acum începe urcatul oilor la munte, unde este iarba mai grasă.
Închei cu un fragment din Herodot (,,Istorii’’, II, IV, p. 134), invitându-vă să completați aceste rânduri cu alte informații despre Anul Nou, și cunoștințe pe care eu nu le dețin: ,,Egiptenii au fost cei dintâi oameni care au născocit anul și l-au împărțit în douăsprezece părți, ținând seama de anotimpurile lui. Au făcut această descoperire călăuzindu-se după stele. Tot egiptenii sunt cei dintâi care au pus nume celor doisprezece zei.’’ Dacă nu ardea Biblioteca din Alexandria, cu siguranță aflam mult mai multe lucruri interesante.
Acum, în prag de An Nou, eu vă zic ,,La mulți ani!’’, dorindu-vă numai bine, pace și sănătate!
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.