Evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a vin, în anul școlar 2025–2026, cu o abordare nouă, mai apropiată de realitatea elevilor. Potrivit Inspectoratul Școlar Județean Suceava, metodologia aprobată prin Ordinul nr. 6.405/2025 aduce schimbări importante în modul de evaluare.

Principala noutate este orientarea testelor către situații concrete, din viața de zi cu zi, urmărind nu doar cunoștințele teoretice, ci și modul în care acestea sunt aplicate. În plus, aria competențelor evaluate este extinsă, pentru a reflecta mai fidel cerințele actuale ale curriculumului.

Un alt element esențial este consolidarea rolului formativ al acestor testări. Rezultatele nu vor avea doar o funcție de măsurare, ci vor contribui la personalizarea învățării, prin feedback oferit elevilor, profesorilor și părinților. În acest context, sunt introduși itemi care testează alfabetizarea funcțională și capacitatea de a rezolva situații-problemă, inclusiv prin gândire critică și argumentare.

Noua abordare urmărește dezvoltarea competențelor necesare în viața de zi cu zi și în carieră, dar și o mai bună pregătire a elevilor pentru evaluările internaționale. Accentul cade pe responsabilizarea elevului față de propria învățare și pe formarea unor abilități utile pe termen lung.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura