Rezultatele finale ale examenului național de Bacalaureat 2026, publicate de Ministerul Educației în cursul zilei de duminică, 12 iulie, cu o zi înainte de termenul prevăzut în calendarul inițial, aduc vești bune pentru absolvenții din municipiul Fălticeni. După soluționarea contestațiilor, promovabilitatea la nivelul orașului a crescut cu 2,49 puncte procentuale, de la 70,93% la 73,42%.
Și după afișarea rezultatelor finale, Colegiul Național „Nicu Gane” își păstrează poziția de lider în clasamentul liceelor din municipiu. Din cei 213 candidați care au susținut toate probele examenului, 205 au promovat, ceea ce înseamnă o rată de promovare de 97,65%.
Tot aici se regăsește și cea mai mare medie din Fălticeni, după recorectarea lucrărilor. Absolventa Ioana Busuioc a încheiat examenul cu media 9,98, depășind astfel cea mai mare medie înregistrată înainte de contestații, 9,88, care aparținea unui candidat de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.
Performanțele elevilor de la Colegiul Național „Nicu Gane” sunt evidențiate și de numărul mare al mediilor de top. Nu mai puțin de 66 de absolvenți ai instituției au încheiat examenul cu medii peste 9,00.
Contestațiile au adus creșteri ale promovabilității și în celelalte licee din municipiu. La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, rata de promovare a urcat cu 2,56 puncte procentuale, ajungând la 60,43%.
Cea mai importantă creștere a fost însă înregistrată la Colegiul „Vasile Lovinescu”, unde promovabilitatea a avansat cu 4,20 puncte procentuale, de la 55,54% la 59,74% după soluționarea contestațiilor.
Rezultatele finale confirmă și un număr important de performeri la nivelul municipiului. În total, 33 de absolvenți au obținut medii de 9,50 sau mai mari, iar alți 52 de candidați au încheiat examenul cu medii cuprinse între 9,00 și 9,49.
Rezultate finale COLEGIUL NAȚIONAL „NICU GANE” – promovabilitate 97,65%
Rezultate finale COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BĂCESCU” – promovabilitate 60,43%
Rezultate finale COLEGIUL TEHNIC „VASILE LOVINESCU” – promovabilitate 59,74%
Promovabilitatea a crescut și la nivel județean
La nivelul județului Suceava, rata de promovare a crescut, după contestații, de la 75,9% la 77,8%, în timp ce media națională s-a situat la 76,9%.
În urma recorectării lucrărilor, patru candidați din județ au obținut media generală 10. Doi dintre aceștia sunt absolvenți ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, iar ceilalți doi provin de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
Rezultatele finale confirmă încă o dată nivelul ridicat al învățământului liceal din Fălticeni, unde aproape trei sferturi dintre absolvenții care au susținut examenul au reușit să promoveze, iar Colegiul Național „Nicu Gane” rămâne una dintre cele mai performante unități de învățământ din județ.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.