Dumitru Prunariu, Cetățean de Onoare al Fălticeniului: „O parte din ceea ce sunt își are începutul aici”
Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare…
Orașul nostru. Zi de zi
Primul și singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, Dumitru-Dorin Prunariu, a primit oficial titlul de Cetățean de Onoare…
Fălticeniul găzduiește, în perioada 11–13 septembrie 2026, cea de-a VI-a ediție a proiectului „Fălticeni Mon Amour”, eveniment organizat de Rotary…
Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în ședința de miercuri, 26 august 2026, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului…
Sâmbătă, 13 septembrie 2025, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a găzduit vernisajul expoziției „Meandrele timpului”, semnată de profesorul și…
În cadrul proiectului „Fălticeni, mon amour”, ajuns la ediția a patra, sâmbătă, 14 septembrie 2024, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” a…
Clubul Rotary Fălticeni organizează la sfârșitul acestei săptămâni a treia ediție a proiectului cultural „Fălticeni – Mon Amour.” Manifestările sunt…
Clubului Rotary Fălticeni, o comunitate dedicată aducerii unui impact pozitiv în viața orașului nostru și a celor din jur! Fondat…
Imagini realizate cu ocazia evenimentelor cultural-artistice organizate la Fălticeni, în perioada 16-17 septembrie 2022, în cadrul programului „Fălticeni – Mon…