Fălticeniul găzduiește, în perioada 11–13 septembrie 2026, cea de-a VI-a ediție a proiectului „Fălticeni Mon Amour”, eveniment organizat de Rotary Club Fălticeni și Primăria Municipiului Fălticeni. Programul reunește arta, educația, dialogul cu personalități și muzica, cu un punct central reprezentat de întâlnirea cu Dumitru-Dorin Prunariu.
Dumitru Prunariu, invitatul special al ediției
Unul dintre cele mai importante momente ale ediției din acest an va fi întâlnirea publicului cu Dumitru-Dorin Prunariu, primul și, până în prezent, singurul român care a ajuns în spațiul cosmic.
Cosmonautul va participa, sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 11:30, la o întâlnire cu publicul organizată la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”. Vor fi abordate teme legate de zborul cosmic, misiunea Soiuz 40, dar și despre educație, perseverență și depășirea propriilor limite.
Prezența lui Prunariu la Fălticeni are și o semnificație personală. Mama sa a fost originară din municipiu, bunicii materni au locuit aici, iar viitorul cosmonaut și-a petrecut o parte dintre vacanțele copilăriei la Fălticeni.
În cadrul evenimentului va avea loc și decernarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni” lui Dumitru-Dorin Prunariu. Consiliul Local a aprobat acordarea acestei distincții în ședința din 26 august 2026, la propunerea Clubului Rotary Fălticeni.

Artă și prevenție
Programul ediției include și un moment dedicat artei fălticenene, prin vernisajul unei expoziții de acuarelă și lansarea albumului de artă al pictorului Alexandros Pintilii Karciucas.
Artist originar din Fălticeni, Alexandros Pintilii Karciucas a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și are un parcurs artistic marcat de participări la expoziții și saloane de acuarelă din România și străinătate. Din 2017 este membru al Birmingham Watercolor Society.

O altă componentă a evenimentului este dedicată copiilor, adolescenților și părinților. Cătălin Țone, expert antidrog, autor și formator, revine la Fălticeni pentru întâlniri axate pe prevenirea consumului de droguri și combaterea bullyingului. Temele propuse vizează inclusiv presiunea anturajului, alegerile personale, responsabilitatea și curajul de a spune „nu”.

White Mahala și DJ Project, în Piața „Nada Florilor”
Componenta artistică a ediției va continua sâmbătă seara, în Piața „Nada Florilor”, unde, începând cu ora 19:00, sunt programate concertele susținute de White Mahala și DJ Project.
White Mahala are în repertoriu piese devenite cunoscute publicului, precum „O mie de pahare”, „E drăcoasă mândra mea” și „Cântă mahalaua”, iar cel mai recent album al formației, „Inevitabil”, lansat în 2024, continuă direcția muzicală care a consacrat trupa.
Pentru Ovidiu Niculescu, muzica nu este însă un proiect secundar. Într-un interviu acordat în acest an, artistul vorbea despre parcursul White Mahala și despre concertele susținute în diferite orașe din țară, în contextul promovării pieselor de pe noul album.
DJ Project, unul dintre cele mai longevive proiecte dance din muzica românească,vine la Fălticeni într-un moment în care își continuă activitatea într-o formulă artistică nouă, cu Petra ca voce pentru concertele live.
concertul de sâmbătă se anunță ca o întâlnire între două generații și două stiluri muzicale: energia neoromânească și umorul White Mahala, urmate de sound-ul dance care a consacrat DJ Project.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.