


“Despre Fălticenii secolului al XIX-lea, Nicu Gane spunea că e un oraș al plopilor. În secolul XX, în care am trăit, și-au făcut loc mestecenii, cu tulpini albe strălucind în soare. Copacii abundă îndeosebi pe Sucevei, uliță largă, care pornește din centru, pe lângă biserica catolică și coboară doi kilometri, până la serpentine. Casele cochete de altădată se întindeau pe ambele părți, cu flori în față și livezi în spate, odihnind privirile trecătorului. Strada nu avea patru sensuri de circulație. Fațadele s-au strâmtorat, mașinile fac larmă infernală, poluează totul, încât nu cred că azi ar mai fi cineva dispus să se stabilească aici (…)”
Eugen Dimitriu – “Orașul muzelor”, fragment din capitolul “O plimbare pe Sucevei”, pag. 105