Întreruperea furnizării apei în Fălticeni: Vineri, 29 septembrie 2023, între orele 08:00 – 15:00, pentru remedierea unor defecțiuni pe str. Pleșești Gane.

Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” din Fălticeni a fost gazda unui eveniment cultural deosebit în cadrul Programului “Anul Ciprian Porumbescu”, coordonat la nivel județean de către Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” din Suceava.

Medalionul cultural a avut loc joi, 8 iunie, în sala de evenimente a bibliotecii, în fața unui public numeros. Cele patru școli gimnaziale din Fălticeni, alături de personalul bibliotecii, au contribuit la buna desfășurare a manifestării.

Evenimentul a debutat cu două intervenții ale reprezentanților Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” din Suceava. Directorul Gheorghe Gabriel Cărăbuș a vorbit despre “Anul Ciprian Porumbescu în bibliotecile publice”, în timp ce dr. Elena Pintilei a prezentat viața și opera celebrului compozitor.

Partea a doua a activității a fost dedicată elevilor școlilor gimnaziale din Fălticeni, care au susținut un program artistic adecvat. Andrei Dumitru a interpretat la vioară Balada compusă de Ciprian Porumbescu, iar Sofia Elena Iacob și Dragoș Todică și-au demonstrat talentul la pian. O prezență deosebită în programul artistic a fost cea a Mariei Chifan care a recitat cu un talent aparte două poezii. Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale “Ion Irimescu” a impresionat publicul cu o scenetă, iar corurile reunite ale Școlilor “Ion Irimescu” și “Ioan Ciurea” au încheiat evenimentul cu un scurt program muzical.

În zona pietonală din fața bibliotecii au fost expuse lucrări de grafică și pictură realiyate de elevii școlilor partenere care au ilustrat tema muzicii lui Ciprian Porumbescu.

Coordonatorii activităților au fost profesoarele Oana Cepoi, Simona Chiruță, Mirabela Apopei, Micșunica Bucătaru, Maria Luncănița și Andreea Ciocan, care au contribuit la organizarea și succesul acestui eveniment cultural deosebit.

GALERIE FOTO EVENIMENT

About Author

By B.P.

%d blogeri au apreciat: