Fălticenenii și nu numai ei, nume importante ale vieții cultural – artistice, medicale, invitați din țară dar și din Italia, Lituania, Republica Moldova, au asistat sâmbătă, 10 iunie, la un concert deosebit pe scena amplasată în Piața “Nada Florilor” din centru Fălticeniului.
Alături de Orchestra simfonică din Bacău, condusă de dirijorul Alexandru Ilie, au evoluat în fața publicului cei trei tenori ieșeni: Andrei Apreotesei (manager al Ateneului Național Iași), Florin Guzgă (director artistic al Operei Naționale Române din Iași) și Andrei Fermeșanu (manager al Operei Naționale Române din Iași).
FOTO EVENIMENT – Vezi galerie foto




Spectacolul, organizat în cadrul programului Zilele Culturii Fălticenene, a fost o reușită impresionantă. Publicul a fost captivat de vocile puternice și expresive ale celor trei tenori, care au interpretat arii cunoscute din repertoriul clasic și opere celebre. Orchestră simfonică din Bacău a oferit un acompaniament perfect, sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie.
Evenimentul a fost posibil datorită colaborării dintre Asociația Fălticeni Cultural, Primăria Municipiului Fălticeni, Consiliul Județean Suceava și Ateneul Național dein Iași.
Concertul celor 3 teneori ieșeni a adus o notă de rafinament și emoție în inimile fălticenenilor, care au avut ocazia să se bucure de o seară deosebită, îmbinând muzica clasică și talentul excepțional al artiștilor români.