Duminică, în jurul orei 23.50, în timpul serviciului de patrulare pe raza SPR 12 Preutești, o patrulă de poliție a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112 cu privire la un accident în satul Petia, comuna Bunești. Apelanta a declarat verbal că șoferul implicat în accident părea să fie sub influența alcoolului și a plecat de la locul faptei.
Ulterior, autoturismul condus de un bărbat a fost identificat pe raza satului Petia, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei din sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.