În ultima zi din august, seara la ora 22:00, polițiștii din cadrul S.P.R.1 Vadu Moldovei, în timpul îndeplinirii atribuțiilor lor de serviciu în comuna Vadu Moldovei, pe Drumul Comunal 10 Ciumulești, au efectuat oprirea unui autoturism care circula pe ruta Vadu Moldovei-Ioneasa.
La solicitarea polițiștilor, conducătorul auto nu a putut prezenta documentele obligatorii pentru control, afirmând că nu are asupra sa niciun document. Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat din comuna Forăști, satul Ruși, care a declarat că nu deține un permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Șoferul nu deține permis de conducere
După verificările efectuate în bazele de date, s-a confirmat că șoferul nu deține un permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, testarea sa cu aparatul alcooltest a arătat un rezultat de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dosar penal, amenzi și mașina indisponibilizată
În urma acestor constatări, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Pe lângă dosarul penal, șoferul a fost sancționat contravențional. Amenzile, în valoare totală de 1305 lei, au fost aplicate pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și lipsa documentelor prevăzute de lege. În cazul lipsei poliței RCA pentru vehiculul condus, poliția a reținut plăcuțele cu numerele de înmatriculare și a dispus imobilizarea vehiculului până la rezolvarea acestei situații.
Măsurile luate de polițiștii din Vadu Moldovei servesc ca exemplu pentru consștientizarea consecințelelor grave ale conducerii unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.