Preșcolarii pregătesc un târg de mărțișoare pentru a strânge fonduri pentru o excursie

Miercuri, 19 februarie, preșcolarii de la Grădinița Specială Fălticeni au participat la Atelierul de educație financiară organizat în cadrul proiectului „De la joc la educație financiară”, ne-a informat coordonatoarea proiectului, Prof. psihopedagog Sandu Mihaela. Activitatea le-a oferit copiilor ocazia de a-și dezvolta creativitatea prin confecționarea de mărțișoare, dar și de a învăța despre economisire și valoarea banilor.

Micuții au lucrat cu entuziasm, îmbinând diverse materiale și exersând tehnici manuale. Rezultatul muncii lor a fost expus pe holul grădiniței, urmând ca joi, 6 martie, în intervalul 10:00 – 12:00, să fie organizat „Târgul Mărțișorului” – o expoziție cu vânzare.

Fondurile obținute din vânzarea mărțișoarelor vor fi depuse în pușculița grădiniței, contribuind la organizarea unei excursii în luna iunie. Copiii vor învăța astfel despre administrarea banilor, responsabilitatea financiară și respectul față de muncă.

Evenimentul beneficiază și de sprijinul voluntarilor de la Asociația „Euroșansa For Life” din Fălticeni, partener în proiect.

„Vă așteptăm la Târgul Mărțișorului! Achiziționând un mărțișor, sprijiniți eforturile copiilor și le oferiți o lecție valoroasă despre economisire”.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura