Alessia Pop, concurenta din județul Suceava, a câștigat marele trofeu al sezonului 13 al emisiunii „Vocea României”, în urma votului publicului, adjudecând și premiul de 100.000 de euro.
Finala Vocea României 2025 a adus pe scenă patru voci feminine remarcabile: Alessia Pop (din echipa lui Tudor Chirilă), Raisa Radu, Eva Nicolescu și Anita Petruescu. După o competiție intensă, marcată de interpretări emoționante și momente artistice de înalt nivel, telespectatorii au decis câștigătoarea prin vot.
Suceveanca Alessia Pop s-a impus în preferințele publicului, reușind să convingă prin voce, expresivitate și evoluție constantă pe parcursul întregului sezon. Performanța sa i-a adus locul întâi și trofeul mult râvnit al competiției, confirmând parcursul solid construit încă din etapele preliminare.
Clasamentul finalei a fost completat de Anita Petruescu, care s-a clasat pe locul al doilea, Raisa Radu – locul al treilea, și Eva Nicolescu, pe locul al patrulea.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.