Sfârșit tragic pentru un conducător auto din municipiul Fălticeni, care în cursul serii de luni, 31 octombrie 2022, a fost implicat într-un grav accident rutier produs pe strada Ion Creangă, în municipiul Fălticeni.
Accidentul s-a produs după ora 17.00.
Două autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier. Unul era condus de un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Fălticeni, care urca strada Ion Creangă, spre domiciliul din apropiere. Din sens opus circula autoturismul condus de o tânără, din comuna Preutești, care era însoțită de o altă tânără, însărcinată. Între cele două vehicule s-a produs, cel mai probabil, o coliziune frontală, date fiind avariile majore suferite.
Cercetările la fața locului urmează să stabilească cauzele producerii accidentului.
După impact, mașina condusă de bărbatul de 63 de ani s-a oprit pe sensul opus, în cerdacul unei locuințe. Bărbatul a rămas încarcerat, fiind necesară intervenția pompierilor militari. Echipajele medicale prezente la fața locului au aplicat manevre de resuscitare, rămase însă fără rezultat.
Cele două tinere, conștiente, au fost transportate la Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava – Substația Fălticeni.
Polițiștii criminaliști efectuează cercetarea la fața locului.










