De ceva vreme am primit în dar cartea în trei volume semnată de dl Ion Drăgușanul, ,,Bucovina, în mărturii necunoscute’’, Editura Mușatinii, Suceava, 2018, o carte-document în toată puterea cuvântului, cu multe date istorice interesante referitoare la Bucovina, după cum ne dezvăluie autorul încă de la început, prin titlul ales.
Toate cele trei volume merită să stea la loc de cinste în orice bibliotecă personală sau publică. Mă voi opri astăzi asupra paginilor care fac referire la Tricolorul românesc, deoarece în data de 26 iunie, an de an, sărbătorim stindardul pentru care mulți au murit.
De ce roșu-galben-albastru, și cum s-a ajuns ca astăzi noi să cunoaștem aceste culori ca fiind unite pe steagul nostru? Domnul Ion Drăgușanul mărturisește în paginile primului volum al cărții amintite cum că în 1848 ,,românii ardeleni aveau o flamură proprie’’.
Fiecare zonă istorică a României avea un steag propriu. Există dovezi care afirmă faptul că la Marea Adunare de la Blaj din mai 1848, culorile de pe steagurile purtate de patrioții prezenți erau vânăt, alb și roșu (p. 336), culori regăsite și pe îmbrăcămintea oamenilor. Steagul Austriei era bicolor, în negru și galben, de aceea, studenții români care își desăvârșeau studiile la Viena, tineri intelectuali înflăcărați și puși pe fapte istorice mari, din simpatie pentru țara care îi găzduia, dar și ca un protest subtil împotriva maghiarilor (care aveau steagul tricolor roșu-alb-verde), schimbă culoarea albă de pe tricolorul românesc, în galben.
Bucovina a fost (și este) o regiune care mereu a dat lumii minți ascuțite ce au slujit idealurile de libertate ale țării și inimi care au bătut pentru un viitor mai însorit pentru generațiile care urmau să vină. Despre Bucovina dl Ion Drăgușanul ne face cunoscut faptul că aici a luat, de fapt, naștere Tricolorul pe care îl știm cu toții: roșu-galben-albastru (vânăt). De reținut această afirmație a neobositului cărturar. Prin unirea flamurii bicolore albastru-roșu a Bucovinei cu steagul bicolor negru-galben al Austriei, s-a născut tricolorul roșu-galben-albastru.
Steagul roșu-galben-albastru a fost adoptat imediat de către Societatea ,,Arboroasa’’, cât și de Societatea Academică ,,Junimea’’, lucruri deloc minore, drept dovadă că intelectualii timpului, bărbați de un mare curaj, au luptat prin toate mijloacele pentru împlinirea unui ideal. Deloc de neglijat este și poziția pe care o ia talentatul Ciprian Porumbescu de la Stupca prin compunerea piesei muzicale ,,Tricolorul’’, cântec patriotic ce avea să devină un adevărat imn al tuturor românilor, lucru ce s-a și întâmplat oficial mai târziu. Tricolorul lui Ciprian Porumbescu a devenit imnul Republicii Socialiste România. Ca să nu mai pomenim de faptul că toți studenții români purtau cu fală acest tricolor, conștienți că fapta lor îi putea costa foarte scump, libertatea și poate chiar viața.
Anul 1859 aduce cu sine, datorită strategiilor oamenilor de stat, unirea Moldovei cu Țara Românească sub Al. Ioan Cuza, deci, după cum era și firesc, și unirea celor două stindarde ale celor două provincii: Moldova (albastru-roșu, cu marca zimbrului) și Țara Românească (galben-roșu, cu marca vulturul, ținând o cruce în cioc). Astfel, se întărește hotărârea ca steagul nostru tricolor să fie roșu-galben-albastru. Tricolorul roșu-galben-albastru a fost ridicat și pe redutele din Războiul de Independență de la 1877. Tricolorul roșu-galben-albastru a fost purtat cu bucurie de către români și la proclamarea Regatului România în anul de la Dumnezeu 1881. După cum vedem, nimic nu este întâmplător, și fiecare lucru își are o istorie a sa proprie.
Este mare lucru că oameni precum dl Ion Drăgușanul caută vechi mărturii istorice și le scot la lumină, de sub colbul uitării, deoarece, repet ce am mai spus și altădată: uitarea este un păcat greu.