Casa Națională de Pensii a informat că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții.
Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poșta Română, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024, iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.
Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11 – 12 ianuarie.
Deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea în limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.