Astăzi, în jurul orei 12.30, un accident rutier grav s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea altor două în localitatea Vadu Moldovei.

Conform informațiilor oferite de comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, accidentul a avut loc pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al carosabilului umed.

Un bărbat de 28 de ani din municipiul Pașcani, județul Iași, aflat la volanul unei autoutilitare pe DN 2-E85, în direcția Vadu Moldovei-Drăgușeni, a frânat brusc, moment în care vehiculul a intrat în derapaj. Acesta a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un alt bărbat de 28 de ani din municipiul București.

Din păcate, impactul a fost fatal pentru șoferul autoturismului. Cele două pasagere aflate în mașina acestuia – o femeie de 42 de ani și o tânără de 20 de ani, ambele din București – au suferit diverse traumatisme, fiind transportate la spital.

Șoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Ancheta continuă pentru a se stabili cu exactitate toate circumstanțele în care a avut loc tragicul accident, urmând ca unitatea de parchet competentă să dispună măsurile procedurale necesare.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura