Șoferița implicată a părăsit locul accidentului
Un băiat de 9 ani a fost implicat într-un accident rutier în municipiul Fălticeni, vineri după-amiază. Copilul, care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost lovit de un autoturism condus de o șoferiță care circula din direcția strada 2 Grăniceri către strada Republicii. În urma impactului, minorul a fost proiectat pe carosabil, însă a reușit să se ridice imediat după accident.
Deși conducătoarea auto a oprit inițial și a verificat starea băiatului, ea a părăsit ulterior locul accidentului, fără a notifica autoritățile. Poliția a demarat imediat investigațiile și a identificat șoferița în scurt timp.
Minorul a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Fălticeni, unde medicii au stabilit că a suferit o contuzie ușoară. Potrivit polițiștilor, cauza principală a accidentului este traversarea neregulamentară și nesupravegherea minorului de către părinți. Totodată, șoferița va răspunde penal pentru părăsirea locului accidentului.
Conducătoarea auto, testată cu aparatul etilotest, nu consumase alcool. Ancheta continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului, fiind deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.