Prefectura Suceava și reprezentanții școlilor de șoferi din județ au convenit semnarea unui protocol care vizează îmbunătățirea modului de desfășurare a examenului auto. Măsurile includ trasee standardizate, programări organizate și informarea cursanților cu privire la riscurile actelor de corupție.
Un protocol cu măsuri clare pentru eficientizarea procesului de obținere a permisului de conducere a fost stabilit vineri, în urma unei întâlniri între prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, și reprezentanții școlilor de șoferi.
Documentul prevede o serie de schimbări importante în organizarea probelor practice. Printre acestea, școlile de șoferi vor identifica minimum 10 trasee distincte în municipiul Suceava și cel puțin 5 în localități precum Fălticeni sau Rădăuți, în conformitate cu prevederile OMAI 268/2010. Traseele vor fi prezentate sub formă de hărți, avizate de Serviciul de Înmatriculări și validate de Poliția Rutieră.
Etapele noului plan includ:
- Stabilirea unor trasee clare, care evită zonele aglomerate și ambuteiajele;
- Verificarea și refacerea marcajelor rutiere de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri;
- Organizarea zilnică a examenelor între orele 09:00-15:00, cu repartizarea echilibrată a examinatorilor pe trasee distincte;
- Comunicarea programului printr-un grup WhatsApp dedicat, în fiecare dimineață, între 08:00-08:15.
Un punct important al protocolului este legat de prevenirea corupției. Cursanții vor primi o scrisoare de informare emisă de Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Suceava, document care va fi semnat și atașat la dosarul de examinare. Scopul este conștientizarea riscurilor la care se expun cei care recurg la mită.
Pentru monitorizarea performanței, mașinile școlilor de șoferi vor putea fi supuse verificărilor ISCTR, în cazurile unde rata de promovare este scăzută. De asemenea, fiecare cursant va trebui să completeze un „Caiet al cursantului” care să ateste parcurgerea tuturor etapelor de pregătire teoretică și practică.
Prefectul Traian Andronachi a subliniat că acest protocol urmărește „organizarea unui sistem corect, eficient și transparent pentru obținerea permisului auto, în beneficiul viitorilor șoferi și al siguranței rutiere”.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.