Un potenţial conflic violent între mai mulţi tineri a fost aplanat de poliţiştii locali, se arată într-o postare pe contul de Facebook al Poliţiei Locale Fălticeni.
Intervenţia poliţiştilor a avut loc în după-amiaza zilei de joi, 19 mai, în timpul unei acţiuni de patrulare în zona unităţilor de învăţământ.
Prima patrulă ajunsă în zona incidentului a solicitat sprijin pentru a ţine situaţia sub control.
„În timpul patrularii, în această după-amiază, un echipaj al Politiei Locale a intervenit în aplanarea unui conflict între mai multi tineri, ce se aflau în prejma unei unități de învățământ.
La fața locului era un numar de aproximativ 40-50 de persoane, ce asteptau sp asiste la un conflict între mai mulţi tineri.
Colegii nostri au trecut la dispersarea tinerilor si legitimarea unor persoane.
Date fiind aceste aspecte a fost sesizată si cealaltă patrulă a politiei locale ce se afla în exercitatea atribuţiilor de serviciu, ambele patrule fiind prezente în zona autogărilor pentru a fi preîntâmpinate eventuale manifestări violente.
Din fericire nu a fost inregistrat niciun eveniment violent pe raza municipiului!”, se arată în postarea Poliţiei Locale Fălticeni.